Companii

Primul magazin din comerţul modern: Penny Market sparge gheaţa în 2015 cu o unitate în Bragadiru

Primul magazin din comerţul modern: Penny Market sparge...

Autor: Cristina Roşca

13.01.2015, 12:38 653

Lanţul german de magazine de tip discount Penny Market deschide prima unitate din comerţul modern local din 2015 în Bragadiru, judeţul Ilfov. Magazinul de 1.000 mp amplasat în Şoseaua Alexandriei, nr 112, este cea de-a 164 unitate a reţelei.

Magazinele Penny Market sunt operate în România de compania Rewe România care administrează de asemenea şi cele opt magazine XXL Mega Discount. În total astfel, sub cele două branduri sunt deschise 172 de unităţi. Rewe România este una dintre cele mai extinse reţele, după Mega Image, Profi şi Lidl.

Pe segmentul magazinelor de discount Penny Market şi XXL Mega Discount se bat doar cu altă reţea germană, cu nemţii de la Lidl.

Reprezentanţii Rewe România, o companie cu afaceri de aproape jumătate de miliard de euro în 2013, sunt printre cei mai discreţi din piaţă. Astfel, informaţiile disponibile despre planurile companiei sunt puţine. Potrivit ultimelor informaţii retailerul voia să deschidă în medie 20 magazine pe an pentru a ajunge la 300 de unităţi până în 2020. Anul trecut, potrivit datelor ZF, numărul de magazine al Rewe România a crescut cu 15 unităţi.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO