Companii

Privatizarea Automobile Craiova, nefăcută publică din lipsă de hârtie

Autor: Vanghele Ovidiu Mihai

18.01.2011, 16:33 70

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) acerut reprezentanţilor unei organizaţii nonguvernamentale, invocândblocarea propriilor conturi, să aducă hârtie pentru a fotocopia maimulte documente cerute şi obţinute în baza liberului acces lainformaţiile de interes public, informează Mediafax Business.

Reprezentanţii Societăţii Academice din România (SAR), membrufondator al Alianţei pentru o Românie Curată (ARC), au cerut AVASmai multe documente legate de privatizarea Automobile Craiova, dupăun an şi jumătate ei primind, la finalul unui proces, dreptul de aintra în posesia lor. Mai mult, instanţa l-a ameninţat pedirectorul AVAS cu echivalentul a 20 la sută din salariu pentrufiecare zi de întârziere în predarea documentelor.

Potrivit unui comunicat de marţi al ARC, instituţia a transmisONG-ului o adresă prin care solicita ca reprezentanţii acestuia săse prezinte la sediul instituţiei cu hârtia necesară fotocopieriidocumentelor pe care instanţa le-a indicat ca fiind obligatoriu depredat către aceştia, respectiv dosarul de privatizare şi raportulde evaluare de la SC Automobile SA Craiova.

"Întrucât AVAS se află în situaţia notorie a blocării tuturorconturilor ca urmare a popririlor instituite în baza titlurilorexecutorii deţinute de creditorii FNI, suntem în imposibilitatea dea avansa cheltuielile necesare fotocopierii înscrisurilor (cerute,n.r.). În aceste condiţii vă solicităm să vă prezentaţi la sediulAVAS cu hârtia necesară fotocopierii. Având în vedere caracterulconfidenţial al înscrisurilor solicitate, fotocopierea urmează a serealiza la sediul AVAS de către un reprezentant al instituţiei, înprezenţa unui reprezentant al Societăţii Academice din România(membru fondator al ARC, n.r.)", se arată într-o adresă a AVAS datăpublicităţii marţi de ONG.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO