Companii

Producatorii de BCA: In timp ce proiectele mari sunt oprite, constructiile individuale sustin vanzarile de zidarie

Producatorii de BCA: In timp ce proiectele mari sunt oprite, constructiile individuale sustin vanzarile de zidarie
19.05.2009, 00:00 115

Zona de nord a Moldovei a fost cel mai putin afectata de criza, producatorii de materiale de zidarie inregistrand vanzari ridicate chiar si in primul trimestru, deoarece cea mai mare pondere in constructiile civile, de circa 80-90%, este detinuta de proiecte individuale si mai putin de proiecte mari ale unor dezvoltatori imobiliari.

"Anul trecut am vandut sub 5% catre proiectele mari, restul fiind livrari catre locuinte si proiecte individuale. Vanzarile in zona Moldovei au fost mai putin influentate de criza pentru ca nu au fost incepute investitii mari in imobiliare si astfel nu a fost o expunere prea mare pe credite. In primul trimestru foarte multe proiecte s-au oprit, insa au ramas consumatorii directi, care sunt foarte importanti", explica Nicolae Dusu, presedintele Celco Constanta, care livreaza BCA in zona de N-E a tarii si totodata presedintele Asociatiei Pro BCA, care controleaza 70% din piata. Celco a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 30 mil. euro, in crestere cu 7% fata de anul precedent si a bugetat pentru anul acesta o scadere de 10% a vanzarilor.
Din Asociatia Pro BCA fac parte in prezent Celco Constanta, holdingul Macon-Simcor, Soceram, Ecoblock si Somaco Prefabricate Grup, urmand ca pana la sfarsitul trimestrului trei sa se alature si Elpreco Craiova, Prefabricate Vest si Xella Ro (subsidiara locala a grupului german Xella).
Spre comparatie, in vestul tarii proiectele imobiliare au o pondere mai mare, de peste 10-15% din totalul vanzarilor de BCA.
"Noi am vandut anul trecut circa 45.000 de metri cubi de BCA catre proiecte mari, echivalentul a peste 10% din productie. Mai mult, in primul trimestru am semnat livrari pentru mai multe proiecte mari in zona de vest", afirma Marius Marin, CEO al holdingului Macon-Simcor, detinut de fondul de investitii polonez Enterprise Investors, si vicepresedintele Asociatiei Pro BCA. Grupul Macon-Simcor a inregistrat anul trecut afaceri consolidate de 245 milioane lei (66 mil. euro) si estimeaza pentru 2009 un rulaj similar, insa o marja de profit mai scazuta.
Piata de BCA (beton celular autoclavizat) a ajuns anul trecut la 220 mil. euro, in crestere cu 22-25% fata de anul precedent, si a ajuns la un volum de 2,8 milioane de metri cubi, din care importurile se ridica la 300.000 de metri cubi.
"Pentru anul acesta estimam ca vom reusi sa ne mentinem productia fizica la nivelul de anul trecut si vanzarile in volum, insa va trebui sa reducem pretentiile in ceea ce priveste preturile si sa crestem costurile de distributie, pentru a fi cat mai aproape de clientii finali", afirma Dusu.
In primul trimestru vanzarile de BCA au scazut in medie cu circa 10%, din cauza crizei financiare si a iernii prelungite, mai ales in zona de vest a tarii. In plus preturile de lista au scazut in medie cu circa 9%, pana la 230 de lei fara TVA pe metrul cub. Asociatia Pro BCA estimeaza ca anul acesta piata va scadea cu circa 10%, pana la circa 200 mil. euro, din cauza reducerii preturilor.
Reprezentantii Asociatiei Pro BCA afirma ca nu au resimtit efecte pozitive pe piata ale planului anticriza al Guvernului si afirma ca statul ar trebui sa aiba o predictibilitate fiscala, sa taie 30% din cheltuielile bugetare si sa le indrepte spre investitii.
"Asteptam sa vedem care vor fi deciziile luate pentru al doilea plan de criza al Guvernului, pentru ca nu vedem rezultatele primului program. Companiile sunt obligate sa plateasca obligatiile la stat, fara niciun fel de perioada de gratie, in timp ce statul are perioade de gratie de 30-120 de zile pentru a achita restantele catre privati si nici nu plateste penalitati", afirma Marin.
O alta problema cu care se confrunta producatorii de BCA sunt importurile necontrolate de materiale de zidarie din tari precum Serbia, Croatia, Bulgaria, Ungaria sau Turcia, care sunt de o calitate slaba si nu sunt verificate de Institutul de Cercetare in Constructii (INCERC).
 
Fostul presedinte Simcor a cumparat un bloc de 1 mil. euro la Berlin
Fostul presedinte si actionar al Simcor Oradea, Mihail Voiculescu, a cumparat, cu circa un milion de euro, o cladire cu 28 de apartamente in Germania, la Berlin, reprezentand prima investitie dupa cedarea participatiei la producatorul de materiale de constructii catre fondul de investitii Enterprise Investors din Polonia. El a precizat ca locuintele sunt inchiriate integral, iar afacerea este dezvoltata de fiica sa.
Voiculescu nu a comunicat suma incasata in urma cedarii actiunilor detinute la grupul Simcor, achizitionate anul trecut de Enterprise Investors, companie de investitii inregistrata in Polonia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO