• Leu / EUR4.7621
  • Leu / GBP5.4436
  • Leu / USD4.2658
Companii

Producătorul de lactate Telemea de Ibăneşti, controlat de fraţii Todoran, investeşte 7 mil. euro într-o nouă fabrică

Producătorul de lactate Telemea de Ibăneşti, controlat de fraţii Todoran, investeşte 7 mil. euro într-o nouă fabrică

Autor: Florentina Niţu

17 mar 2019 1230
Compania Mirdatod Prod, care deţine brandul Telemea de Ibăneşti din judeţul Mureş, controlată de fraţii Mircea şi David Todoran, îşi va mări capacitatea de producţie în acest an printr-o investiţie de 7 mil. euro într-o nouă fabrică, făcută din fonduri europene, potrivit reprezentanţilor companiei.

„În prezent suntem în curs de implementare a unui proiect european, prin care vrem să facem o nouă fabrică, într-o nouă locaţie. Am primit fonduri în valoare de 7 mi­lioane de euro de la Agenţia pentru Finanţarea Inves­tiţiilor Rurale (AFIR). De asemenea, vrem să dezvoltăm produse noi şi să extindem reţeaua de distribuţie a produselor“, a declarat pentru ZF Mircea Todoran, cofondatorul brandului Telemea de Ibăneşti.

De asemenea, ei se gândesc la dezvoltarea unor produse noi şi extinderea reţelei de distribuţie a produselor. În prezent, produsele sunt comercializate prin parteneri din domeniul HoReCa, dar şi în reţelele de magazine Auchan, Mega Image, Penny Market, Selgros, Cora şi Profi.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7621
Diferență: 0,0105
Ieri: 4.7616
Azi: 4.2658
Diferență: 0,4853
Ieri: 4.2452
Azi: 5.4436
Diferență: -0,1211
Ieri: 5.4502
Azi: 4.2197
Diferență: 0,2518
Ieri: 4.2091