Companii

Raul Ciurtin şi-a propus dublarea profitului la Albalact, la peste 3 milioane de euro

Foto: Victor Ciupuligă

Foto: Victor Ciupuligă

Autor: Ana Maria Petcana

06.05.2013, 17:42 142

Producătorul de lactate Albalact, controlat de omul de afaceri Raul Ciurtin, şi-a planificat pentru acest an un profit net de 13,86 milioane lei (circa 3,2 mil. euro), cu 90% mai mare faţă de valoarea din 2012, reiese din bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei. Veniturile totale ale companiei ar urma să crească cu 10%, la 385 milioane lei, iar cheltuielile totale cu 6,5%, la 368 milioane lei. Albalact a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 343,8 milioane lei (77,1 mil. euro), în creştere uşoară faţă de valoarea din 2011, şi un profit net de 7,3 milioane lei (1,6 mil. euro), cu 27% mai mare. Compania va acorda în acest an primele dividende din ultimii 14 ani, de 0,0105 lei/acţiune. Compania este controlată de omul de afaceri Raul Ciurtin, care deţine indirect 42,53% din acţiunile Albalact, în timp ce fondul de investiţii RC2 deţine 25,45% din acţiunile Albalact.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO