Companii

Redport Capital a rulat anul trecut afaceri de circa 20 mil. euro şi are de construit 2.000 de apartamente în următorii şase ani

Redport Capital a rulat anul trecut afaceri de circa 20...

Autor: Bogdan Alecu

01.02.2024, 17:03 198

The Level Apartments şi Infinity Nord sunt două dintre proiectele Redport Capital amplasate în zona nou definită a oraşului, Noul Nord. The Level Apartments a înregistrat vânzări complete pentru Faza II şi a realizat tranzacţiile pentru peste 200 de unităţi în 2023. De asemenea, au fost pre-vândute 70 de apartamente din Faza III în decembrie, însumând peste 10 milioane de Euro. Completarea Fazelor III şi IV este planificată pentru finalul anilor 2025 şi 2026, cu o adăugare de 350 de unităţi. Valoarea estimată a vânzărilor proiectelor din portofoliu atinge peste 350 de milioane de Euro.

Cosmin Savu-Cristescu, fondatorul Redport Capital, anunţă o cifră de afaceri de peste 100 milioane de lei pentru anul 2023. În ultimii ani, compania a securizat un portofoliu de terenuri de peste 6 hectare în zona Petrom City - Străuleşti - Dămăroaia, unde în cadrul proiectelor The Level Apartments şi Infinity Nord va dezvolta peste 2000 de apartamente şi 15000 mp spaţii comerciale. Valoarea totală de vânzare (GDV) este de peste 350 milioane de Euro.

În cursul anului 2023, Redport Capital a livrat şi vândut integral Faza II a proiectului The Level Apartments şi a tranzacţionat peste 200 de unităţi în cadrul tuturor proiectelor grupului, contribuind astfel la o cifră de afaceri consolidată de peste 100 de milioane de Lei.

Tot ca o iniţiativă care marchează o evoluţie în parcursul companiei, o reprezintă extinderea portofoliului său de investiţii şi planificarea unor sume ce depăşesc 200 de milioane de Euro ce vor fi alocaţi în dezvoltarea de proiecte rezidenţiale, fapt care le asigură poziţia printre cei mai importanţi jucători de pe piaţa imobiliară din România.

„În prezent, suntem încântaţi să vedem o impresionantă listă de aşteptare şi rezervări din partea clienţilor interesaţi, fie că sunt utilizatori finali în căutare de o nouă locuinţă, fie investitori atraşi de potenţialul de creştere al zonelor în care ne desfăşurăm activitatea. Această cerere constantă subliniază capacitatea noastră de a identifica şi depăşi aşteptările clienţilor, consolidând reputaţia Redport Capital ca un lider în domeniul dezvoltării imobiliare.", declară Cosmin Savu-Cristescu, Managing Director al Redport Capital.

Redport Capital va începe în 2024 şi construcţia primei faze a proiectului Infinity Nord, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din Bucureşti. Întreg ansamblu, estimat a fi finalizat în anul 2030, cuprinde un număr total de 1.250 de apartamente, 1.500 de locuri de parcare şi facilităţi diverse, inclusiv spaţii comerciale, servicii medicale şi de educaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO