Companii

Regele mallurilor a avut încasări de 53 mil. euro din centre comerciale

Regele mallurilor a avut încasări de 53 mil. euro din centre comerciale

Iulian Dascău a realizat în 2012 încasări de peste 53 de milioane de euro din exploatarea proiectelor Iulius Mall

Autor: Cristi Moga

15.02.2013, 00:07 2183

Omul de afaceri Iulian Dascălu, cel mai puternic antre­prenor din industria centrelor comerciale, considerat "regele mallurilor", a realizat în 2012 încasări de peste 53 de milioa­ne de euro din exploatarea proiectelor Iulius Mall din Iaşi, Timişoara, Cluj şi Suceava, precum şi din mallul pro­iectului Palas Iaşi, ca­re a avut şapte luni de funcţionare.

Veniturile obţinute de Dascălu din malluri sunt cu 28% mai mari comparativ cu 2011, atât datorită deschiderii pro­iec­tului Palas în mai 2012, cât şi rezultatelor în creştere rea­lizate de fiecare dintre malluri­le mai vechi.

"Evoluţia ascendentă înre­gis­trată la nivel de grup anul trecut se datorează înca­să­rilor din chiriile pro­cen­tua­le, atra­ge­rii de noi bran­duri cerute de clienţi şi inau­gurării ansamblului multifunc­ţional Palas Iaşi", a precizat pentru ZF Iulian Dascălu, om de afa­ceri care a mizat peste jumă­tate de miliard de euro în pia­ţa imobiliară.

Cel mai bun mall al reţelei a rămas şi anul trecut proiec­tul Iulius Mall Ti­mişoara, cu în­casări de 17,4 mil. euro într-un oraş fără concurenţă sem­ni­ficativă, în timp ce "perla" porto­foliului, şi anume Palas Iaşi, a adus venituri de 7,6 mil. euro din închirierea spaţiilor co­merciale, respectiv 2,25 mil. euro din închi­rierea birourilor.

Pentru 2013 Dascălu şi-a propus realizarea unor venituri de peste 60 mil. euro.

Mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO