Companii

Remedia reduce fluctuaţiile de personal din depozitele farmaciilor cu nouă roboţi deja instalaţi

Remedia reduce fluctuaţiile de personal din depozitele...

Autor: Georgiana Mihalache

04.11.2022, 08:30 422

Farmaceutica Remedia a mizat în 2021 pe o nouă nişă de piaţă - instalarea de roboţi în depozitele farmaciilor, iar până acum sunt deja nouă unităţi farmaceutice în care funcţionează acest sistem. Preţul porneşte de la 70.000 de euro, iar farmaciile pot rezolva astfel problema lipsei de personal.

„Atractivitatea acestei soluţii, adoptată în multe ţări occidentale, este dată de timpul relativ scurt de recuperare a investiţiei, undeva la 3-4 ani, aproximăm noi. Este vorba de precizie, un braţ robotic aduce medicamentele, în timp ce farmacistul poate consilia bine şi complet pacienţii. Rămâne interacţiunea umană cu farmacistul, care este foarte importantă, iar acesta poate acorda mai multă atenţie pacienţilor“, a spus Adrian Pârvu, membru C.A. Farmaceutica Remedia SA.

Sistemele robotizate sunt aduse pe piaţa locală de Remedia, în parteneriat cu producătorul german BD Rowa.

Grupul Remedia are activităţi în distribuţia de medicamente pentru farmacii, dar şi pentru clinici şi spitale private, în retailul farmaceutic.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO