• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.7699
  • Leu / USD4.6905
Companii

Renault Group „transferă“ Dacia în sfera motoarelor pe benzină. Franţa preia conducerea pentru electrice

Renault Group „transferă“ Dacia în sfera motoarelor pe benzină. Franţa preia conducerea pentru electrice

Autor: Bogdan Alecu

21.05.2022, 10:06 11302

♦ Miza viitorului model Dacia electric va fi legată de producţia acestuia – dacă va putea fi atrasă în România.

În cadrul planului „Renaulution“, Renault Group a anunţat pe 18 februarie 2022 că studiază o nouă strategie referitoare la modul de organizare a activităţilor şi tehnologiilor sale în domeniul vehiculelor electrice şi termice în scopul creşterii eficienţei şi performanţei comerciale ale acestora. Noua strategie vizează adaptarea fiecărei tehnologii, ţinând cont de atuurile şi de expertiza grupului pe diferite pieţe şi în cadrul Alianţei. Grupul vizează o „scindare“ a activităţii – o entitate pentru producţia şi vânzarea de electrice şi una pentru dezvotlare şi producţie de motoare, cutii de viteze şi sisteme de propulsie termice şi hibride.

Astfel, perimetrul de activitate pentru fabricarea motoarelor şi transmisiilor termice şi hibride, exceptând producţia de şasiuri, va include Uzinele Meca­nice: Motores (Spania), Sevilla (Spania), Cacia (Portu­galia), Bursa (Turcia), Mioveni (România), Curitiba (Brazilia), CorMecanica (Chile), PFA (Argentina), dar şi partea de cercetare, dezvoltare şi inginerie din cadrul RTS (Spania), RTR (România şi Turcia) şi RTA (Brazilia).

În plus, dacă acum sunt în cadrul Alianţei circa 100 de modele, din care 60% sunt pe platforme comune, până în 2026 numărul modelelor va scădea sub 90, 80% dintre acestea vor fi pe platforme comune, iar în 2030 Renault, Nissan şi Mitsubishi vor ajunge la un total de 35 de modele cu 90% platforme comune.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9464
Azi: 4.6905
Diferență: -0,3463
Ieri: 4.7068
Azi: 5.7699
Diferență: 0,4055
Ieri: 5.7466
Azi: 4.8974
Diferență: 0,5585
Ieri: 4.8702