Companii

Resedinte de lux de 2,5 mil. dolari

15.01.2003, 00:00 82

Compania General Concrete Cernavoda va inaugura la sfarsitul acestui an, in zona Baneasa, parcul rezidential de lux "Sun Flower", in urma unei investitii de 2,5 milioane de dolari, a declarat Mircea Cleciu, directorul general al companiei imobiliare Neocasa, care se ocupa de promovarea proiectului.
Complexul este dezvoltat pe un teren cu o suprafata de 7.000 metri patrati si este compus din 22 de vile (parter plus etaj), suprafata construita totala fiind de 3.300 mp. Proiectantul este grupul turcesc Bayindir.
Vilele vor fi disponibile pentru vanzare la un pret de circa 150.000 de dolari, existand si posibilitatea platii in rate, a mai spus oficialul Neocasa. Terenul este in proprietatea General Concrete, urmand ca vanzarea sa se faca parcelat, fiecare vila avand lot propriu de teren.
Fiecare locuinta va avea o suprafata construita de 150 metri patrati cu trei dormitoare. In plus, parcul rezidential va include o piscina comuna cu terasa si un centru de fitness cu sauna.
In prezent, proiectul se afla la stadiul de infrastructura, adica se realizeaza racordarile la utilitati si se construieste drumul de acces, a adaugat Cleciu.
Baneasa este una dintre cele mai cautate zone rezidentiale din Bucuresti, in acest perimetru concentrandu-se mai multe parcuri rezidentiale, care pun la dispozitie locuinte de lux, cum ar fi Zenith Mansion, Baneasa Mansion, Baneasa Lakeview Housing.
Potrivit unui studiu realizat de Colliers, oferta de spatii rezidentiale de lux este relativ limitata, iar aceste locatii se gasesc mai ales in partea de nord a Bucurestiului. Cu toate acestea, rata de neocupare este mica.
Daca zona Baneasa este principalul "cartier de vile", apartamentele de lux sunt amplasate mai ales in cartierele Dorobanti, Aviatorilor, Kisseleff si Scoala Herastrau.
Potrivit analistilor pietei imobiliare, constructiile rezidentiale s-au concentrat in nordul Bucurestiului intrucat aceasta zona dispune de o infrastructura rutiera foarte buna, iar spatiile verzi si cele de recreere sunt prezente in numar mai mare ca in alte parti ale Capitalei.
Printre investitorii prezenti pe piata rezidentiala din Bucuresti sunt companiile Willbrook, Bayindir, Lamda Olympic, Consola, Art Group sau ACMS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO