Modul în care sunt trataţi muncitorii de la Tonnies, cel mai mare producător de carne de porc din Germania, este criticat de ani întregi, însă numai acum, pe fondul pandemiei, s-ar putea schimba ceva, scrie Deutsche Welle.
Majoritatea muncitorilor vin din Bulgaria, România, Polonia sau Macedonia de Nord.
Cu ani în urmă, Inge Bultschnieder a organizat demonstraţii pentru a atrage atenţia cu privire la condiţiile precare în care trăiesc muncitorii est-europeni din fabricile germane de procesare a cărnii. Nimeni nu a părut să fie interesat, nici din partea companiilor ca Tonnies, nici din partea administraţiei oraşului Rheda-Wiedenbruck, aflat de sud-vest de Bielefeld.
Acum, însă, odată cu pandemia, lucrurile s-au schimbat. Poliţia, oficiali municipali şi din sănătate, dar şi personal din armată sunt prezenţi peste tot în Rheda-Wiedenbruck. Toţi angajaţii Tonnies sunt testaţi pentru coronavirus, împreună cu unii furnizori.
Bultschnieder a devenit interesată de această cauză după ce a împărţit o cameră de spital cu o bulgăroaică în 2012, aceasta povestindu-i despre condiţiile în care lucrează şi trăiesc muncitorii de la Tonnies.
După ce Bultschnieder a organizat demonstraţii, puţine s-au schimbat însă la Tonnies, unde muncitorii sunt angajaţi majoritar de subcontractori, oficial cel puţin. Acesta este un motiv pentru care e greu să dai întreaga vină pe companie.
„Toată lumea ştia cum trăiesc muncitorii din Europa de Est“, spune un trecător din oraş. „Iar dacă locuitorii au ştiut, atunci cu siguranţă au ştiut şi oficialii şi politicienii de stat“.
Pandemia a scos la lumină probleme deja existente, cum ar fi xenofobia în creştere. Locuitorii oraşului german îi pârau pe muncitorii est-europeni pentru presupuse încălcări ale restricţiilor de carantină. Unii puneau semnul egal între pericolele coronavirusului şi oamenii care „arată altfel“.
Doi bărbaţi stau pe balconul unei clădiri cu trei etaje, privind în depărtare şif umând. Clădirea este sub carantină şi acestora nu le este permis să plece. Cei doi sunt din Macedonia de Nord şi nu vorbesc germană, doar puţină engleză.
Nimeni nu le-a adus de mâncare zile la rând, spun aceştia. Sunt nefericiţi că nu-şi pot suna familiile de acasă pentru că nu pot părăsi clădirea, iar camerele lor nu au internet.
Gudrun Bauer, membru al consiliului municipal pentru social democraţi din 1999, promite că va schimba lucrurile. Pentru Inge Bultschnieder nu este însă o coincidenţă faptul că politicieni ca Bauer nu se implică în această cauză. „Dacă nu ar fi criza coronavirusului, o mulţime de politicieni, compania şi locuitorii nu ar da un ban pe muncitorii din fabrică“, spune aceasta.
