Retail&Agrobusiness

Grupul Şerban din Bacău estimează afaceri de 80 mil. euro în 2020, în creştere cu 16%

Grupul Şerban din Bacău estimează afaceri de 80 mil. euro în 2020, în creştere cu 16%

Autor: Florentina Niţu

17.01.2020, 00:07 4407
Grupul Şerban din Oneşti, judeţul Bacău, cu activităţi în cultivarea şi comercializarea cerealelor şi oleagi­noaselor, creşterea păsărilor, morărit şi panificaţie, patiserie şi cofertărie şi alimentaţie publică, speră la atingerea unei cifre de afaceri de 80 mil. euro în 2020, adică o creştere de 16% faţă de anul anterior. „Ritmul de creştere pe care îl previzionăm este cu do­uă cifre, conti­nuând în ace­laşi ritm ca în ulti­mii ani, de­păşind creş­terea medie a pie­ţei, mi­zând pe oleagi­noa­se şi le­gume, no­ua noastră li­nie de afaceri. Dacă anul 2019 a însemnat depăşirea pragului de 70 mil. euro, pentru 2020 ne propunem să tre­cem de borna 80 mil. euro“, a spus Ovi­diu Bucătaru, CFO al Grup Şerban Holding. Businessul Şerban operează în prezent şapte companii şi are peste 12.000 de hectare cultivate cu cereale şi oleaginoase, trei ferme de creştere a puilor şi cinci băcănii, potrivit datelor de pe propriul site. Reprezentanţii companiei spun că anul agricol 2019-2020 a început bine, culturile de toamnă sunt într-o stare mai bună comparativ cu situaţia similară din ianuarie anul trecut şi întrevăd o creştere a sectorului vegetal. În ceea ce priveşte piaţa cărnii de pasăre, Şerban estimează o creştere a cererii de 5-7%. De altfel, ei îşi propun să extindă ramura de panificaţie la nivel naţional.
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO