Retail&Agrobusiness

Lanţul de cafenele 5 to go, care mai vinde cu 5 lei doar cafeaua espresso, se uită la încă 30 de oraşe şi ţinteşte 150 de noi cafenele în 2023

Radu Savopol, cofondator, 5 to go: Acum, la 8 ani de la lansarea 5 to go pe piaţa din România, suntem o echipă de peste 230 de antreprenori, cu peste 1.050 de angajaţi la nivel de grup, cifre pe care le credeam greu de atins când am demarat acest business cu doar 3 oameni.

Radu Savopol, cofondator, 5 to go: Acum, la 8 ani de la lansarea 5 to go pe piaţa din România, suntem o echipă de peste 230 de antreprenori, cu peste 1.050 de angajaţi la nivel de grup, cifre pe care le credeam greu de atins când am demarat acest business cu doar 3 oameni.

Autor: Cristina Bellu

11.01.2023, 10:04 412

♦ Businessul 5 to go a luat naştere în 2015, iar până în prezent a depăşit pragul de 450 de unităţi, fiind cel mai mare lanţ de cafenele din Europa de Est, dar şi cea mai accesată franciză din România.

Lanţul de cafenele 5 to go, cel mai extins jucător de pe piaţa locală a cafenelelor, lansat în urmă cu opt ani, a în­cheiat 2022 cu o cifră de afaceri de peste 30 milioane euro la nivel de grup, de două ori mai mare faţă de anul 2021 şi peste aşteptările setate la început de an.

Creşterea a fost susţinută de extinderea cu 140 de noi cafenele, depăşind 450 de unităţi în total, răspândite la nivel naţional în nu mai puţin de 90 de oraşe, ceea ce reflectă şi cota de piaţă de 48,7% pe segmentul lan­ţurilor de cafenele în România pentru anul 2021, arată datele trasmise miercuri de oficialii companiei.

Potrivit acestora, un factor important în obţinerea rezultatelor a constat în dez­vol­tarea gamei de retail, cu produse exclusive destinate acestui canal, lucru care a ajutat la consolidarea notorietăţii de marcă şi la creşterea gradului de încercare a produselor sub brandul 5 to go.

„Nu este uşor să păstrăm ritmul de creştere, însă în 2022 am reuşit să ne batem propriile recorduri şi să dăm noi repere pentru anii ce urmează. Acum, la 8 ani de la lansarea 5 to go pe piaţa din România, sun­tem o echipă de peste 230 de antreprenori, cu peste 1.050 de angajaţi la nivel de grup, cifre pe care le credeam greu de atins când am demarat acest business cu doar 3 oameni încrezători în ideea unică din spatele primei cafenele“, spune Radu Savopol, cofondator  al reţelei 5 to go.

Pentru anul în curs, compania inten­ţionează să păstreze ritmul de dezvoltare la 150 de cafenele noi deschise şi atingerea unei cote de piaţă de 55%.

Pilonii strategici pe care se bazează businessul 5 to go anul acesta cuprind dezvoltarea regională, cu un obiectiv de 30 oraşe noi care să se adauge pe harta 5 to go, consolidarea prezenţei numerice în retail, precum şi listarea de noi produse pe acest canal, dezvoltarea gamei de produse bio şi vegane sau variante prietenoase cu mediul înconjurător, plus focus pe inovaţie la nivel de produs, concepte şi campanii, menite să crească trafic în cafenele şi media de bon.

Aceste direcţii se preconizează că vor avea un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri, cu estimarea că va atinge 40 milioane euro la nivel de grup, precum şi o creştere la peste 1.500 de angajaţi.

„2023 este pentru noi anul maturizării, deoarece 5 to go face tranziţia către un brand multi-channel, a trecut graniţa HoReCa şi îşi câştigă locul în rafturile din retail. Mai mult decât atât, produsele 5 to go se fac cunoscute în afara ţării, unde avem deja prezenţă în patru ţări şi ne-am propus să intrăm anul acesta în cea de-a cincea. Avem ţinte şi recorduri mari de depăşit, iar pentru asta vom continua să rămânem conectaţi la piaţă, atenţi la consumatori şi trenduri, flexibili şi pregătiţi să luăm rapid decizii legat de portofoliu“, a concluzionat Radu Savopol.

Businessul 5 to go a luat naştere în 2015, iar până în prezent a depăşit pragul de 450 de unităţi, fiind cel mai mare lanţ de cafenele din Europa de Est, dar şi cea mai accesată franciză din România.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO