Economia a înregistrat 2,6 milioane de „tentative“ de afaceri din decembrie 1990. Doar 20 de firme înfiinţate în 1990 există şi astăzi.
Structura companiilor din România, nucleul care mişcă economia şi care adună peste 4 milioane de angajaţi şi afaceri de 250 de miliarde de euro, este dominată de SRL-uri care acoperă 64% din numărul total de firme active.
Cunoscute în primii ani de capitalism ca „societăţi anonime româneşti“, SRL-urile au în medie un asociat, iar în top trei domenii de activitate intră comerţul, construcţiile şi transporturile, arată o sinteză a ultimilor 25 de ani de activitate ai Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), instituţia prin mâinile căreia au trecut toate încercările de business din decembrie 1990 încoace. Peste 90% dintre aceste companii sunt însă microîntreprinderi, adică au 2 salariaţi, un capital social de 50.000 de lei şi o cifră de afaceri medie de 213.000 de lei.
În România sunt 385.000 de companii care au o cifră de afaceri mai mică de un milion de lei şi care reuşesc să adune în bilanţuri afaceri cumulate de 66 mld. lei (15 mld. euro), respectiv doar 6% din cifra de afaceri totală a companiilor locale. La polul opus, „greii“ din economie sunt un cerc restrâns de 1.200 de firme care asigură 50% din afaceri.