Teofil Câmpean, şeful fabricilor de carton ondulat Rondocarton din Târgovişte şi Apahida (Cluj-Napoca), parte a grupului austriac Rondo Ganahl, cu afaceri de 80 de milioane de euro anul trecut, spune că afacerea se va menţine pe creştere şi în acest an şi că a bugetat un avans cu o cifră.
„Ne vom apropia în acest an de pragul de afaceri de 100 de milioane de euro, obiectivul principal fiind eficientizarea operaţiunilor după investiţiile realizate în tehnologizare. Am bugetat şi o creştere a cifrei de afaceri cu 7%, fabricile lucrează aproape de capacitatea maximă“, a declarat pentru ZF Teofil Câmpean, şeful fabricilor.