• Leu / EUR4.9210
  • Leu / GBP5.8375
  • Leu / USD4.8330
Retail&Agrobusiness

Trotinetele electrice inventate de un inginer din Craiova sunt folosite de vedete precum Justin Bieber sau Demi Lovato

Trotinetele electrice inventate de un inginer din Craiova sunt folosite de vedete precum Justin Bieber sau Demi Lovato

În România, preţul unei trotinete E-twow variază între 2.900 şi 3.400 de lei (TVA inclus), în funcţie de model.

Autor: Mihaela Pascari

05.08.2016, 00:08 10629

Sorin Sîrbu, un inginer în vârstă de 56 de ani din Craiova, a inventat şi a lansat pe piaţa mondială trotinetele electrice E–twow, iar în ultimii trei ani s-au vândut peste 40.000 de astfel de unităţi în toată lumea. A urmat o investiţie de 5 mil. euro susţinută cu fonduri europene într-o fabrică la Craiova unde lucrează 70 de oameni.

Gândite ca o alternativă la alte mijloace de transport în oraşe, trotinetele electrice inventate de inginerul român au ajuns să fie folosite de vedete internaţionale precum cântăreţul candian Justin Bieber, cântăreaţa şi actriţa americană Demi Lovato, cântăreţul american Nic Jonas, membrii formaţiei rock irlandeze Kodaline sau Rohan, fiul cântăreţului jamaican Bob Marley.

 
 
 

„Deşi ideea de trotinetă ne duce cu gândul la un vehicul simplu al copilăriei, trotineta electrică combină cele mai noi tehnologii în materie de vehicule electrice şi are caracteristici tehnice ce depăşesc cu mult vehiculele similare. E-twow a apărut din necesitatea creării unor soluţii inovative de deplasare în mediul urban, o alternativă la transportul cu maşina şi la transportul în comun”, a spus Andreea Paşoi-Sîrbu, 32 de ani, directorul de marketing al E-twow şi fiica inginerului care a creat trotinetele electrice. Inginerul a dezvoltat un motor electric de curent continuu fără perii, încorporat în roată, fiind prima dată când o tehnologie de acest gen a fost folosită pentru un astfel de vehicul, potrivit datelor companiei. 

După ce Sorin Sîrbu a creat designul şi producţia trotinetelor electrice, ulterior dezvoltarea conceptului s-a realizat alături de o echipă de ingineri din România, Germania, Franţa şi China. Producţia este realizată de circa patru ani într-o fabrică din China, unde inginerul craiovean conduce departamentul de producţie.

„Anul acesta am inaugurat fabrica din România, la Craiova. Aceasta este prima fabrică din Europa ce va produce în serie vehicule electrice, fiind echipată cu echipamente şi cu utilaje de ultimă generaţie”, a mai spus Andreea Paşoi-Sîrbu.

Proiectul fabricii de la Craiova a fost finanţat din fonduri europene (prin programul POSCCE -  Programul Opera­ţional Sectorial „Creşterea Compe­titivităţii Economice” - din exerciţiul financiar 2007 – 2013), valoarea estimată a investiţiei fiind de circa 21,5 milioane de lei (circa 5 mil. euro).

„Investiţia a fost finanţată prin fonduri europene, fiind nevoie şi de cofinanţare proprie, acoperită parţial prin accesarea de credite bancare. (...) Obiectivul general al proiectului prin care s-a luat decizia construirii fabricii a fost consolidarea şi dezvoltarea planului de afaceri prin asigurarea bazei materiale în vederea dezvoltării capacităţii de producţie, prin utilizarea de tehnologii noi, capabile să concureze pe pieţe naţionale şi interna­ţionale. Atingerea acestui obiectiv va deter­mina creşterea competitivităţii României în cadrul UE şi va crea premisele unei mai bune integrări a economiei naţionale în economia europeană”, a mai spus Andreea Paşoi-Sîrbu. În acest moment, afacerea de familie E-twow are 150 de angajaţi la fabrica din China şi aproximativ 70 de angajaţi la fabrica din Craiova.

Ţintesc afaceri de 2 milioane de euro la Craiova

Societatea E-twow Electric Mobility SA, care administează busi­nessul din România, a fost înfiinţată în februa­rie 2015, începând efectiv activitatea de distribuţie şi de marketing a brandului E-twow în toamna anului 2015, iar cifra de afaceri pentru perioada respectivă - adică din luna februarie până în decembrie anul trecut- a fost de aproape 500.000 euro.

„Anul acesta am dublat, până la data actuală, vân­zările înregistrate anul tre­cut şi estimăm o cifră de afaceri de apro­xi­mativ 2 mili­oa­ne de euro. Aceste cifre pri­vesc exclu­siv piaţa din Euro­pa”, a mai spus Andreea Paşoi-Sîrbu. În 2015 s-au vândut 20.000 de trotinete electrice în toată lumea (dintre care apro­ximativ 8.000 unităţi în Europa), iar anul acesta, până în prezent, s-au vândut 15.000 unităţi în toată lumea (dintre care 7.000 de unităţi au fost vândute în Europa).

„Trotineta electrică E-twow este dispo­nibilă în trei modele, denumite Eco, Master şi Booster, diferenţiate prin pu­terea motorului şi capa­citatea bateriei. Modelul cel mai vândut este modelul Booster, având cel mai puternic motor, de 500W şi un cuplu de 15Nm. Pre­ţul acestuia este de 3.400 de lei cu TVA inclusă”. Cea mai ieftină trotinetă electrică - modelul Eco – are un preţ de 2.900 de lei.

Şi românii îşi fac loc în rândul clienţilor, de la începutul anului trecut pe piaţa românească s-au vândut 1.500 de trotinete.

Pentru anul acesta, compania are în plan să introducă pe piaţă o nouă serie de trotinete (seria S3), care va fi produsă din fibră de carbon, prin cele mai avansate tehnologii din lume în materie, precum şi o bicicleta electrică.  „Anul viitor o să dezvoltăm un scuter electric, o motocicletă electrică şi un scaun cu rotile cu motor electric”.

În Statele Unite, unde o serie de vedete au apărut în imagini în care foloseau trotinetele electrice, produsele sunt vândute sub brandul Uscooters (powered by E-twow).

 

Bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani, clienţii trotinetelor electrice

În ceea ce priveşte profilul clienţilor care au achiziţionat trotinetele electrice, reprezentanţii E-twow susţin că există o plajă largă de clienţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 80 de ani, iar producţia deserveşte atât piaţa locală, cât şi pieţele din restul Europei.

„Clienţii noştri au înclinaţii sportive şi sunt pasionaţi de tehnologie, sunt majoritatea bărbaţi,  cu o vârstă între 25 şi 40 de ani, au studii superioare şi un job stabil, cu un venit lunar peste medie”.

 

Ce a mai spus Andreea Paşoi-Sîrbu despre:

Promovarea trotinetelor electrice

Cel dintâi obstacol şi cel mai greu de străpuns în afacerea noastră este faptul că trebuie să introducem pe piaţă un produs total nou, deoarece nimeni nu ştia acum doi ani de existenţa unei trotinete electrice. A trebuit să educăm clienţii asupra detaliilor tehnice şi să îi facem să îndrăznească să o testeze. După un simplu test, munca noastră devine mult mai uşoară, pentru că de regulă clienţii se îndrăgostesc pe loc de produs. Apoi, un alt obstacol notabil a fost să convingem clienţii că acest mic vehicul pe două roţi de doar 11 kg poate să atingă 30 km viteză, are 40 km autonomie şi urcă rampe de până la 25 de grade. Încă o dată, participarea la târguri de specialitate în toată lumea şi test drive-urile ne ajută enorm. 

 

Dificultăţile privind accesarea fondurilor europene

Din momentul în care ai o idee bună de afaceri şi faci o cercetare amănunţită a respectivului domeniu de activitate, procesul de accesare a fondurilor europene devine mai puţin dificil. Acordarea unui timp suficient pentru derularea acestui proces, precum şi o atenţie sporită asupra tuturor aspectelor au făcut să nu întâmpinăm probleme deosebite. Procesul de accesare a fondurilor europene a durat peste un an.

 

Provocările în construcţia de trotinete electrice

În construcţia trotinetelor electrice, principalele obstacole întâmpinate au ţinut de găsirea unui echilibru între greutatea şi dimensiunile mici ale produsului şi capacităţile tehnice ale acestuia, precum şi găsirea soluţiilor tehnice pentru o multitudine de mici aspecte ce ţin de acest vehicul. Am investit multă muncă de cercetare şi dezvoltare în aflarea soluţiilor pentru toate micile aspecte ca să facem din trotineta E-twow cel mai bun vehicul electric de tipul lui de pe piaţă. Acest produs are tehnologii militare, tehnologii din Formula 1, tehnologii folosite în industria automobilelor, de aceea noi nu îl privim deloc precum o simplă trotinetă. Cel mai important aspect este că nu ne oprim, trotineta fiind într-un continuu proces de perfecţionare şi actualizare. Doar în ultimele trei luni am introdus un nou model de display, un nou controller şi 3 noi accesorii. 

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9210
Diferență: -0,1096
Ieri: 4.9264
Azi: 4.8330
Diferență: 0,3217
Ieri: 4.8175
Azi: 5.8375
Diferență: -0,1095
Ieri: 5.8439
Azi: 5.0392
Diferență: -0,115
Ieri: 5.0450