Companii

Romarm ar putea primi o comanda de 400 mil. euro pentru blindate

21.11.2007, 20:11 25

Compania din industria de aparare Romarm ar putea incheia, in perioada imediat urmatoare, un contract de circa 400 mil. euro, pentru productia de transportoare blindate si echipamente militare, in urmatorii trei-patru ani, a declarat ieri presedintele AVAS, Teodor Atanasiu. "Romarm se afla in discutii inaintate pentru incheierea unui contract cu o valoare echivalenta cu cifra de afaceri pe ultimii zece ani a filialei Romarm - Automecanica Moreni", a afirmat Athanasiu. Contractul vizeaza achizitia a circa 400 de transportatoare blindate 8x8, iar pretul pentru o unitate, cu dotari standard, este de 1,5 milioane de dolari. Potrivit directorului general al Uzinei Automecanica Moreni, Ion Manu, cifra de afaceri a societatii va creste in acest an cu 45%, de la 11 milioane de lei la 16 milioane de lei. Manu a mentionat in prezent ca Automecanica Moreni are in desfasurare mai multe contracte pentru piese de schimb la echipamente militare, in valoare de 250.000 euro anual, alte contracte de mentenanta cu Ministerul Apararii Nationale, pentru transportoare blindate, si afaceri cu companii din industria petrolului, pentru instalatii de foraj, de circa sase milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO