Companii

Salariul mediu net a ajuns în februarie 2023 la 4.270 lei, în creştere cu 14,8% faţă de perioada similară din 2022, în linie cu nivelul inflaţiei

Salariul mediu net a ajuns în februarie 2023 la 4.270...

Autor: Roxana Rosu

12.04.2023, 09:20 3285

Salariul mediu net a fost în luna februarie de 4.270 lei, în creştere cu 16 lei (+0,4%) faţă de luna ianuarie 2023 şi cu 14,8% peste nivelul din februarie 2022, arată datele INS publicate miercuri.

Câştigul salarial mediu brut a fost 6.845 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2023.

Cele mai mari salarii medii nete sunt înregistrate în continuare în industria de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cu o medie de 10.234 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, cu 2.355 lei.

În sectorul bugetar, în luna februarie, s-a înregistrat o uşoară creştere a salariului mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+1,1%).

În schimb, scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă au fost în sănătate şi asistenţă socială (-1.0%), respectiv în învăţământ (-0,1%).

Raportat la inflaţie, indicele câştigului salarial real a fost în februarie 2023 de 99,4% faţă de luna februarie 2022, iar faţă de ianuarie 2023 de 99,4%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 224%, cu 1,4 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna ianuarie 2023.­

Potrivit INS, în luna februarie 2023, nivelul salariului mediu net pe economie a fost influenţat, în aproape egală măsură, atât de creşteri, cât şi de scăderi faţă de luna precedentă.

Astfel, creşterile câştigului salarial au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite) în luna februarie 2023, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat  ȋn fabricarea produselor din tutun, cu 24,7% ȋn fabricarea, în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, cu 19,6%, respectiv cu 14,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

Creşteri lunare între 7,5% şi 11% au fost în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, alte activităţi extractive, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice.

De asemenea, majorări de salarii între 1,5% şi 3,5% au fost în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cercetare-dezvoltare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), construcţii.

Scăderile salariului mediu net faţă de luna ianuarie 2023 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în activităţi de servicii anexe extracţiei, cu 10,9%, şi în transporturi aeriene  cu 10,1%.

De asemenea, scăderi între 3% şi 8% au fost în extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, telecomunicaţii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

Salariile medii nete s-au redus cu 1,5%-3% în colectarea şi epurarea apelor uzate, hoteluri şi restaurante, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea echipamentelor electrice.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO