Companii

Turismul in crame - 15 milioane de dolari

16.01.2003, 00:00 14

Ministerul Turismului intentioneaza sa atraga prin programul "Romania, tara vinurilor" circa 50.000 de turisti straini, a declarat ieri Dan Matei Agathon, ministrul de resort. Daca tinta va fi atinsa, Romania ar putea castiga cel putin 15 milioane de euro anual din acest program.
"Obiectivul nostru este atragerea a 50.000 de turisti din Uniunea Europeana exclusiv pentru acest program. Insa este greu de estimat cati turisti ar putea veni pentru alte circuite si vor face excursii de o zi sau doua la crame", a declarat ministrul.
Potrivit lui Cornel Gaina, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), un sejur cu turul zonelor viticole si cu vizite la crame ar dura 7-10 zile. "Pentru cazare in camera dubla, se plateste circa 20-30 de euro pe noapte de persoana", a adaugat Gaina.
Conform acestor date, numai din cazarea celor 50.000 de turisti, Romania ar putea incasa cel putin sapte milioane de euro. In plus, turistii ar cheltui pentru masa, cumparaturi sau degustari o suma cel putin echivalenta, astfel ca programul ar putea aduce 15 milioane de euro.
Operatorii din turism se indoiesc insa ca obiectivul ministerului poate fi atins, cel putin pe termen scurt. "50.000 de turisti straini inseamna 500 de avioane charter pe Otopeni sau 1.250 de autocare anual, ceea ce mi se pare enorm", a spus reprezentantul unei agentii de turism.
Spre comparatie, anul trecut pe litoral au venit numai 64.000 de turisti straini, ceea ce reprezenta o crestere de 15% fata de 2001, iar operatorii estimeaza si pentru acest an o crestere similara.
Cu toate acestea, tour-operatorii apreciaza ca programul Ministerului Turismului ar putea avea succes. "Pretul unei vizite la crame (5 euro) este cat o cafea in Europa", a spus Cornel Gaina. El a precizat ca asemenea vizite la crame se organizau chiar si inainte de 1989.
Basil Zarnoveanu, presedintele Asociatiei Exportatorilor si Producatorilor de Vin, a declarat ca, pentru a fi incluse in program, cramele ar trebui sa indeplineasca anumite conditii, legate de calitatea produselor oferite, asigurarea unor locuri de cazare si a unui personal calificat.
Ministrul turismului a prins ideea din zbor. "Ma gandesc la un sistem de clasificare a cramelor, pe pahare, fiecare unitate selectata urmand sa aiba de la unu la cinci pahare", a precizat Agathon.
"Paharul" ar urma sa se adauge listei de simboluri utilizate in turismul romanesc pentru prezentarea calitatii serviciilor si a nivelului de confort, cum ar fi stelele in cazul hotelurilor sau margaretele pentru pensiunile agroturistice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24