Companii

Vânzări mai mari cu 24% în cinci ani pentru top 10 jucători din piaţa farma. „Piaţa s-a dezvoltat ca o junglă pe parcursul anilor“

Vânzări mai mari cu 24% în cinci ani pentru top 10...

Autor: Georgiana Mihalache

02.03.2017, 20:30 547

♦ Cifra de afaceri a primelor zece companii din sectorul farmaceutic din România a crescut cu 24% în 2015 faţă de 2010, de la 3,3 miliarde de lei la 4,1 miliarde de lei, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Ministerului Finanţelor, iar piaţa a trecut de pe pierdere pe profit.

Anul 2012 a reprezentat vârful vânzărilor pentru companiile farma, iar 2015, ultimul pentru care există date publice, a adus profitul total pentru top zece jucători la 223 de milioane de lei, un nivel apropiat de ,,explozia“ din 2012.

„Este o creştere pe OTC-uri (medicamente fără reţetă - n.r.), la programe şi a crescut segmentul pe spital pe terapie. Pe terapie au intrat medicamente scumpe, cu creşteri semnificative. (...) Este logic să existe o creştere, chiar dacă firmele spun că au rămas cu mai puţin. O parte din industria farma merge pe plus. Se plâng cei care merg pe minus, care pierd cote de piaţă pentru că este o competiţie dură. O să mai fie creştere, pentru că au intrat şi medicamente noi, a intrat medicaţia pentru hepatită“, a spus Lorenzovici Laszlo, consultant farma, director general al Hospital Consulting.

Profitul celor mai mari zece jucători a crescut de asemenea, ajungând la 223 de milioane de lei în 2015, după ce în urmă cu cinci ani suma era negativă, pe fondul pierderilor 268 de milioane de lei înregistrate de Roche România. „Creşterea industriei farma va fi în general între firme, adică una va creşte în detrimentul celeilalte. (...) România, proporţional, cheltuie foarte mult pe medicamente din totalul bugetului public, este printre primele locuri în Europa. Per capita stăm prost, dar pe pondere stăm bine, respectiv piaţa s-a dezvoltat ca o junglă pe parcursul anilor şi acum vine o corecţie dură care va mai dura“, a mai spus Lorenzovici Laszlo. Şapte companii dintre cei mai mari zece jucători de pe piaţa farmaceutică românească au crescut şi de până la şapte ori în 2015 raportat la 2010, cum este cazul americanilor de la Merck, care au avut afaceri de 14,9 milioane de lei în 2010 şi de 128 de milioane de lei în 2015. Creşteri substanţiale s-au văzut şi în cazul Novartis Pharma Services, de la 75,5 milioane de lei în 2011, primul an pentru care există date la Finanţe, la 448 de milioane de lei în 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro