Companii

Veka, furnizor de tâmplărie termoizolantă: În 2020, am înregistrat cel mai ridicat nivel al vânzărilor din România din 2009 până în prezent

Veka, furnizor de tâmplărie termoizolantă: În 2020, am înregistrat cel mai ridicat nivel al vânzărilor din România din 2009 până în prezent

Gyula Takacs, director naţional de vânzări pentru România şi Ungaria în cadrul Veka: Se preconizează o încetinire a proiectelor pe segmentul de clădiri comerciale, în vreme ce evoluţia segmentului de clădiri rezidenţiale va depinde în continuare de eventuale programe de stimulare sau de sprijinul venit din partea statului.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

23.02.2021, 18:45 166
Oficialii de la Veka remarcă un interes tot mai mare pentru sisteme cu durabilitate mare şi eficienţă energetică ridicată.
 
Producătorul german de profiluri din PVC Veka a avut în 2020 cel mai bun an din ultimul deceniu în ceea ce priveşte rezultatele din România, deşi piaţa de tâmplărie termoizolantă, pe care activează, a avut un uşor regres.

„Lunile de vară ne-au adus însă o revenire a comenzilor de sisteme Veka, pentru ca, în toamnă, să vedem o accelerare rapidă a acestui trend. În ciuda tuturor dificultăţilor, putem spune că 2020 a fost un an bun. Am depăşit obiectivele de creştere organică şi, totodată, am înregistrat şi cel mai ridicat nivel al vânzărilor din România din 2009 până în prezent”, spune Gyula Takacs, director naţional de vânzări pentru România şi Ungaria în cadrul Veka.

Pentru a face faţă noului ritm de vânzări, Veka s-a folosit de investiţiile făcute într-un sistem rapid de livrare a profilelor. Ca o tendinţă a pieţei, executivul remarcă un interes tot mai mare pentru sisteme cu durabilitate mare şi eficienţă energetică ridicată.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO