Companii

Wizz Air: Nu ni s-au acordat ajutoare de stat pe aeroportul din Timişoara

Autor: Mirabela Tiron

21.09.2011, 17:31 140
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low cost din România, susţine că prevederile contractuale cu Aeroportul Timişoara sunt în deplină concordanţă cu principiile economiei de piaţă privind investiţiile şi nu implică ajutor de stat, aşa cum a constatat tribunalul Timiş într-o decizie publicată în urmă cu câteva zile.
"Tribunalul nu a luat în considerare beneficiile generale ale aeroportului provenind din schema de tarifare, inclusiv veniturile suplimentare atrase din, spre exemplu, parcare şi noile oportunităţi comerciale apărute ca urmare a creşterii numărului de pasageri. Faptul că toate veniturile de acest tip trebuie luate în considerare a fost confirmat de Comisia Europeana în decizia de referinţă care vizează Aeroportul din Bratislava", au transmis oficialii Wizz Air.
Wizz Air a contribuit semnificativ la creşterea numărului de pasageri ai aerportului în ultimii 3 ani, potrivit oficialilor Wizz Air.
"Numărul pasagerilor a crescut de la 300.000 la aproximativ 1,2 milioane, aproape întreaga creştere fiind reprezentata de pasagerii Wizz Air, care a generat această creştere cu operaţiuni eficiente, bazate pe o singură aeronavă alocată pentru Timişoara".

Tribunalul din Timiş a decis în urmă cu câteva zile că că discount-urile de până la 85% acordate companiei ungare low-cost Wizz Air de către aeroportul din Timişoara sunt ilegale şi trebuie imediat anulate.

La sesizarea companiei aeriene Carpatair, cu hub-ul la Timişoara, s-a demarat o investigaţie cu privire la relaţiile contractuale dintre aeroportul din Timişoara şi Wizz Air, respectiv un contract de marketing încheiat în 2008 şi neplata unor taxe de aeroport în valoare de 2,6 mil. euro, precum şi reduceri suplimentare de până la 85% la toate taxele de aeroport pentru aeronavele de mare capacitate.

În decizia tribunalului, făcută publică ieri, se arată că tarifele preferenţiale acordate Wizz Air, cel mai mare jucător de pe piaţa aeriană low-cost, cu 2,1 mil. de pasageri transportaţi anul trecut, sunt ajutoare de stat ilegale, aeroportul din Timişoara fiind deţinut de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO