Companii

Wizz Air se aşteaptă să transporte 400.000 de pasageri de pe aeroportul din Timişoara

Wizz Air se aşteaptă să transporte 400.000 de pasageri de pe aeroportul din Timişoara

Autor: Mirabela Tiron

18.11.2011, 00:00 427

Compania aeriană low-cost Wizz Air va creşte din 27 martie capacitatea de zbor pe rutele de pe aeroportul din Timişoara, potrivit oficialilor companiei. Compania ungară va introduce mai multe zboruri spre Paris, Londra, Bologna, Roma şi Dortmund.

Compania estimează că va transporta 400.000 de pasageri anul viitor din şi spre Timişoara. Relaţia contractuală dintre Aeroportul din Timişoara şi Wizz Air face obiectul de investigaţie al unei anchete demarată de Comisia Europeană. Low-costul ungar a intrat pe piaţa din România în iulie 2006, stabilind prima bază operaţională în Bucureşti. Ulterior compania a mai deschis baze în Cluj-Napoca, Timişoara şi Târgu-Mureş.

Low-costul a avut o evoluţie accelerată nu doar la nivel global, ci şi pe piaţa românească. Wizz Air a ajuns de la 17.000 de pasageri transportaţi în 2006 în România la un trafic de 2,1 milioane de pasageri anul trecut şi aşteaptă 2,76 milioane de pasageri anul acesta. Pe piaţa aeriană low-cost mai operează compania cu capital românesc Blue Air, controlată de Nelu Iordache, şi GermanWings, care are zboruri spre Germania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24