• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Companii

ZF Ecosistemul Marketplace. Ionuţ Goaga şi Daniel Mirică, cofondatori ai Mirgo Shop: Am încheiat 2021 cu afaceri de 960.000 de euro, plus 20%. Pentru 2022 vizăm o creştere de 40% a cifrei de afaceri

Autor: Alexandra Cepăreanu

18.01.2022, 00:06 710

Mirgo Shop importă şi distribuie în mediul online şi în magazine de profil circa 400 de modele de electrocasnice în România, Bulgaria şi Republica Moldova 90% din venituri sunt generate de vânzările online.

Compania românească Mirgo Shop, care importă şi distribuie electrocasnice noi, precum aspiratoare, blendere, maşini de pâine, robot de bucătărie, cuptor electric, purificatoare de aer sau calorifere electrice sub marca ECG din Cehia pe piaţa din România, Bulgaria şi Republica Moldova, a înregistrat o creştere de 20% a cifrei de afaceri în 2021, depăşind astfel pragul de 900.000 de euro.

„Pandemia a fost un motor de creştere pentru noi, pentru că vânzările din mediul online au crescut spectaculos. Astfel, anul 2020 l-am încheiat cu o cifră de afaceri de 800.000 de euro, iar în 2021 am avut o creştere de 20%“, a spus în cadrul emisiunii ZF Ecosistemul Marketplace Daniel Mirică, cofondator al Mirgo Shop.

El a fost completat de Ionuţ Goaga, şi el cofondator al companiei, care a spus că planurile pentru anul 2022 vizează o creştere de 40% a cifrei de afaceri şi extinderea portofoliului de produse. „În 2022 vrem să aducem un alt brand în România, deja am semnat contractul şi urmează să avem  brandul în depozit şi vrem să mărim cifra de afaceri cu peste 40% faţă de anul 2021“, a spus Ionuţ Goaga.

Compania înfiinţată în 2016 este prezentă atât în mediul online – având site propriu şi fiind activă şi pe platforma eMAG marketplace -, cât şi în mediul offline, având contracte de colaborare cu magazine din Zimnicea, Găeşti, Tulcea, Câmpina şi Bucureşti şi distribuind produsele într-un lanţ de benzinării cu 32 de puncte de lucru.

„De asemenea, avem clienţi şi în afara ţării. Avem în Bulgaria trei clienţi mari şi un client în Republica Moldova“, a mai menţionat Daniel Mirică.

În urma pandemiei şi a măsurilor impuse de autorităţi, cei doi antreprenori români au spus că vânzările din mediul online au „explodat“, astfel că mediul online generează în prezent aproximativ 90% din cifra de afaceri a companiei.

„Majoritatea veniturilor vin din vânzările online, respectiv 90%. Noi ne-am axat mai mult pe acest canal de vânzare pentru că am văzut că oferă oportunităţi bune. Din totalul vânzărilor online, platforma eMAG reprezintă aproximativ 50%“, a mai spus Daniel Mirică.

El a spus că procentele din online au înregistrat o creştere uşoară în cei doi ani pandemici, respectiv 2020 şi 2021, comparativ cu anul 2019. Pe de altă parte, în 2021 a scăzut valoarea coşului de cumpărături, comparativ cu anul 2020.

„Lucrul acesta a fost evident pentru noi în urma creşterii generale a preţurilor, atât în România şi nu numai. De asemenea, la furnizorii noştrii preţurile de achiziţie sunt ceva mai mari decât în 2020. Noi încercăm să menţinem o marjă cât mai mică, astfel încât preţul produselor să fie competitiv pe piaţă. În 2022, valoarea coşului de cumpărături cred că va reveni la nivelul anului 2020. Dar asta depinde foarte mult şi de situaţia economică.“

Mirgo Shop a început activitatea cu electrocasnice resigilate, iar după o perioadă scurtă cei doi cofondatori au decis să importe şi electrocasnice noi. Astfel, în 2017, compania importa primul palet de marfă, având în portofoliu aproximativ 20 de modele. În prezent, portofoliul Mirgo Shiop numără circa 400 de modele de electrocasnice.

„Primul palet de marfă l-am depozitat în apartamentul propriu şi la câteva luni distanţă ne-am mutat într-un mic garaj, ulterior mutându-ne într-un depozit de 100 de metri pătraţi. În 2021, din fericire am reuşit să ne mutăm într-un depozit de 400 de metri şi la începutul anului 2021 am reuşit să aducem, tot din Cehia, alte trei branduri noi pentru piaţa din România“, a spus Ionuţ Goaga.

Pe termen mediu, antreprenorii Ionuţ Goaga şi Daniel Mirică au în plan să mai aducă branduri noi pe care să le poată exporta şi în alte ţări, prima ţară vizată pentru extindere fiind Ungaria.

„Noi avem planuri de extindere pe alte pieţe, dar nu vom putea să ne extindem cu brandurile acestea pentru că avem exclusivitate doar pe piaţa din România, Bulgaria şi Moldova. Brandurile au alocat exclusivitate anumitor vânzători în fiecare ţară. Astfel, urmează să aducem alte branduri şi cu acelea vom reuşi să ieşim în afara ţării. Prima ţară pe care o vizăm va fi Ungaria şi cred că vom face acest pas în 2023“, a mai adăugat Ionuţ Goaga.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107