Fabrica producătorului de medicamente Stada aflată în construcţie în prezent la Turda, în judeţul Cluj, o investiţie de peste 50 mil. euro, urmează să fie finalizată în mai 2024, iar prima cutie de medicamente va fi produsă, după cum spune Mihai Fugarevici, Country Manager, Stada, în Q3 sau Q4 anul viitor.
„Este prima investiţie de acest nivel, de peste 50 mil. euro, făcută de la zero în România de la Revoluţie încoace. Investiţia este în grafic, clădirea este în picioare. Anul viitor, în luna mai, fabrica va fi gata. Cred că este o construcţie în timp record – am pus prima cărămidă în noimebrie anul trecut şi estimăm că prima cutie de medicamente o vom produce în Q3 sau Q4 anul viitor. În acest moment avem nouă linii de producţie şi vom produce peste 130 mil. unităţi pe an, echivalentul a 3-4 blocuri de locuinţe făcute din cutii de medicamente”, a detaliat el în timpul ZF Health&Pharma Summit'23. Între performanţă şi supravieţuire în Sănătate.
Alte declaraţii:
Anul 2023 este un an greu din perspectiva unui investitor atunci când vorbim despre dezvoltarea unei fabrici, pentru că toate costurile au explodat. O investiţie care pleacă de la 50 mil. euro probabil că va ajunge la peste 60 mil. euro.
Fabrica de la Turda, atunci când va fi funcţională 100%, va avea 500 de angajaţi.
România este o destinaţie atractivă pentru astfel de investiţii din mai multe motive - poziţia geografică, îmbunătăţirea infrastructurii şi faptul că este o ţară care susţine investiţiile de acest gen.
Stada a obţinut un ajutor de stat de aproape 50% din investiţie, care a contat extrem de mult în dinamică.