Companii

ZF Live. Gheorghe Iova, acţionar al Cramelor Recaş: Cramele Recaş se pregătesc să se extindă cu încă 60 de hectare. „Vom ajunge la 1.200 de hectare dacă finalizăm negocierile de achiziţie“

ZF Live. Gheorghe Iova, acţionar al Cramelor Recaş: Cramele Recaş se pregătesc să se extindă cu încă 60 de hectare. „Vom ajunge la 1.200 de hectare dacă finalizăm negocierile de achiziţie“

Autor: Iulian Tenchiu

14.10.2019, 19:17 896

Gheorghe Iova, unul dintre fondatorii Cramelor Recaş, a povestit la ZF Live că s-a stabilit în localitatea din judeţul Timiş în 1983, imediat după ce a terminat facultatea. „Din 1983 sunt acolo împreună cu prietenul meu Ionică Georgiu (şi el acţionar în companie – n. red.), cu care am reuşit să facem această poveste a Recaşului.“

Cramele Recaş, cea mai mare companie din grupul cu acelaşi nume, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de vinuri şi cel mai mare exportator din industrie, se află în negocieri cu o firmă italiană pentru achiziţia a 60 de hectare de viţă de vie, după ce anul trecut jucătorul de pe piaţa locală a mai preluat alte 180 de hectare tot de la investitori italieni.

„Anul trecut am cumpărat o firmă de la nişte italieni prin care ne mărim suprafaţa cu 180 de hectare şi suntem în discuţii cu o altă firmă italiană tot din zona noastră, de unde am putea obţine alte

60 de hectare unde putem înfiinţa plantaţii viticole. Vom ajunge la 1.200 de hectare pe Recaş dacă finalizăm negocierile. Este foarte mult loc de a mări producţia prin achiziţii. Atât în piaţa românească cât şi pe piaţa de export este loc să se ridice viticultura“, a declarat Gheorghe Iova, acţionar al grupului Cramele Recaş, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO