Constructii & Imobiliare

ANEVAR: Peste jumătate dintre clădirile evaluate de la începutul anului aparţin persoanelor fizice

ANEVAR: Peste jumătate dintre clădirile evaluate de la începutul anului aparţin persoanelor fizice

Autor: Raluca Ghinea

10.03.2016, 13:20 1119

Astfel, au fost înregistrate, de la 1 ianuarie, 49.375 de rapoarte de evaluare în Baza de Informaţii Fiscale (BIF), reprezentând 78.118 de clădiri. Toţi evaluatorii autorizaţi din România trebuie să înregistreze în BIF rapoartele de evaluare pe care le realizează pentru stabilirea valorii impozabile a clădirilor, conform standardului referitor la evaluarea pentru impozitarea clădirilor, care a intrat în vigoare la 31 decembrie 2015.

"Dacă persoanele juridice erau obişnuite cu această reglementare şi îşi reevaluau portofoliile de clădiri o dată la trei ani şi până acum, pentru persoanele fizice este o situaţie nouă. Mulţi încă nu au aflat ce demersuri trebuie să urmeze, iar alţii, deşi ştiu, amână, din diferite motive, până aproape de termenul limită", a declarat joi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), Daniel Manaţe.

Persoanele fizice care deţin clădiri nerezidenţiale sau mixte pot evita creşterea cotei de impozitare la 2% dacă prezintă un raport de evaluare o dată la cinci ani.

De la începutul anului, 33.512 rapoarte au fost realizate pentru persoane fizice (68%) şi 15.863 pentru persoane juridice (32%), conform BIF. În ceea ce priveşte numărul de clădiri, 53% dintre cele evaluate aparţin persoanelor fizice (41.050) şi 47% persoanelor juridice (37.068).

"O estimare a numărului total al celor care vor trebui, conform Codului fiscal, să îşi evalueze clădirile pentru a nu plăti impozit majorat este dificil de realizat. Unii dintre proprietarii clădirilor mixte vor plăti impozit la fel ca pentru clădirile rezidenţiale, alţii, nu ştim deocamdată câţi, vor trebui să îşi facă evaluare pentru a li se calcula cotele de spaţiu nerezidenţial. Acest an este unul foarte important pentru că ne va da exact această măsură a predictibilităţii pentru anii următori, iar Baza de Informaţii Fiscale va putea oferi statistici şi cifre foarte utile pentru autorităţi, pentru contribuabili, dar şi pentru evaluatori", a afirmat Adrian Vascu, membru în Boardul ANEVAR şi preşedintele Asociaţiei în perioada 2014-2015.

Circa 62.500 de clădiri (80% din total) au utilizare nerezidenţială, 9.260 de clădiri au fost declarate cu utilizare mixtă (12%), în timp ce 6.411 au utilizare rezidenţială (8%).

"Îi sfătuim pe toţi cei care doresc să îşi facă o astfel de evaluare să contacteze cât mai repede un evaluator autorizat din listă (aflată pe site-ul ANEVAR), pentru a evita supraaglomerările pe ultima sută de metri şi a nu ajunge în situaţia de a nu putea depune evaluarea în timp util. Codul fiscal nu prevede, din pacate, nici amânări de la acest termen, nici declaraţii rectificative", a mai spus preşedintele ANEVAR.

Asociaţia reprezintă peste 4.000 de evaluatori autorizaţi la nivel naţional.

"Am purtat permanent discuţii cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, am încercat să oferim din experienţa noastră pentru a simplifica pe cât posibil lucrurile pentru contribuabili şi am organizat mai multe întâlniri cu autorităţile locale din ţară pentru a ne asigura de o practică unitară, indiferent de judeţ", a conchis Manaţe.

AFACERI DE LA ZERO