• Leu / EUR4.7315
  • Leu / GBP5.2727
  • Leu / USD4.2103
Constructii & Imobiliare

ZF index imobiliar. Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere continuă să crească şi au stabilit un nou maxim în februarie

ZF Index imobiliar

Autor: Bogdan Alecu

23 mar 2019 31115

În prima lună din an preţul mediu al unui apartament vechi cu trei camere a fost în creştere cu 600 de euro faţă de luna anterioară şi cu 2.200 de euro mai mult decât în ianuarie 2018. În februarie creşterea a continuat, preţurile de luna trecută fiind cu aproape 4% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

Creşterea faţă de ianuarie este de 500 de euro şi vine după un 2018 în care au existat mai multe luni cu scăderi anuale. Mai mult, trebuie remarcat faptul că luna februarie a adus anul acesta o nouă creştere, în condiţiile în care în 2016, 2017 şi 2018 februarie venea cu o scădere.

Pe de altă parte, faţă de perioada similară a anului trecut, februarie vine cu un avans de numai 3,9%, în condiţiile în care anul trecut februarie venea cu o creştere anuală de aproape nouă procente.

Cea mai mare creştere lunară, de 9.000 de euro, este în zona Moşilor, care a ajuns la 99.000 de euro în februarie, faţă de 90.000 în ianuarie. Pe locul secund se află zona 1 Mai, cu un avans de 6.000 de euro, la 107.000 de euro. De partea cealaltă, cea mai abrup­tă scădere s-a înregistrat în zona Brân­co­veanu, unde apartamentele s-au ieftinit cu 9.000 de euro până la 89.000 de euro, revenind practic la nivelul de anul trecut.

Cartierele cu o lichiditate mai mare în ceea ce priveşte numărul ofertelor scoase la vân­zare, precum Berceni, Colentina, Crângaşi, Dristor, Militari sau Drumul Taberei, au înregistrat fie creşteri de 1.000-2.000 de euro, fie scăderi de 1.000-2.000 de euro.

Potrivit datelor de la cadastru, în în Bucureşti şi Ilfov s-a înregistrat în ianuarie o scădere a numărului tranzacţiilor imobiliare de 16,42%, scădere care însă vine în contextul în care în ianuarie 2018 numărul tranzac­ţiilor creşte cu 59% faţă de ianuarie 2017, scăderea de acum fiind raportată la un rezultat excepţional. Mai mult, dacă s-ar compara rezultatul din ianurie 2019 cu cel din ianuarie 2017, atunci creşterea de anul acesta ar fi de 33%.

În ceea ce priveşte piaţa imobiliară în 2019, aceasta ar putea fi influenţată de politica de finanţare a băncilor.

Creşterea creditării a fost susţinută în luna ianuarie 2019 atât de componenta în lei, cât şi de componenta în valută, care până acum a avut o tendinţă descendentă. Analiştii spun că revenirea pe creştere a creditării în valută este un efect al măsurilor de suprataxare a băncilor.

Creditele în lei s-au majorat cu 12,8% în ianuarie 2019 faţă de ianuarie 2018, până la 164,9 miliarde de lei. Se observă însă o încetinire uşoară a ritmului de creştere a creditării în monedă locală faţă de luna decembrie a anului trecut.

Pe de altă parte, creditarea în valută a început să se dezgheţe, înregistrând un avans timid de 0,9% în ianuarie 2019, până la 87,2 miliarde de lei. Revigorarea creditării în valută s-a produs exclusiv pe fondul unei cereri în creştere exclusiv din partea firmelor. Creditele corporate în valută s-au majorat cu 9,9% în luna ianuarie 2019 faţă de aceeaşi perioadă din 2018, până la 49,7 miliarde de lei.

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7315
Diferență: -0,0634
Ieri: 4.7326
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2139
Azi: 5.2727
Diferență: 0,699
Ieri: 5.2538
Azi: 4.2800
Diferență: 0,3211
Ieri: 4.2744