Cryptobusiness

Acţiunile Coinbase, unul dintre cele mai mari exchange-uri cu expunere pe criptomonede, scad puternic după ce Goldman Sachs le-a oferit un rating de tip „sell”

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

28.06.2022, 13:36 5354

Actuala piaţă „bear” nu se va încheia prea curând pentru platforma de tranzacţionare de criptomonede Coinbase, spune gigantul american Goldman Sachs, citat de Business Insider.

Instituţia bancară argumentează că declinul suferit de Bitcoin şi alte criptoactive va slăbi volumele de tranzacţionare ale societăţii, un aspect esenţial pentru succesul unui exchange pe crypto precum Coinbase.

Will Nance, analist  în cadrul Goldman Sachs, a actualizat rating-ul acţiunilor Coinbase de la „neutral” la „sell” şi a oferit un preţ ţintă de 45 de dolari, nivel ce implică o scădere de 23% faţă de preţul actual.

Acţiunile Coinbase au scăzut luni cu 11% şi afişau un plus de 1,8% în şedinţa premarket de marţi, 28 iunie. De la maximul atins anul trecut, compania a coborât cu 86%, valoarea criptomonedelor scăzând cu sute de miliarde de dolari de la recordul stabilit de Bitcoin în luna noiembrie.

Sentimentul general din piaţa crypto s-a deteriorat considerabil în ultimele luni, după ce eşecul unor stablecoin-uri şi măsurile extreme adoptate de mai multe exchange-uri au generat pierderi de miliarde de dolari în rândurile investitorilor. De asemenea, viitoarele reglementări din Statele Unite pot afecta tot mai mult veniturile Coinbase.

În funcţie de nivelurile criptoactivelor şi volumele de tranzacţionare, Nance estimează că veniturile platformei vor scădea în 2022 cu 61% faţă de anul precedent. De altfel, chiar dacă Coinbase a anunţat luna aceasta că va renunţa la 18% din forţa de muncă a companiei, măsurile de reducere a costurilor ar putea continua, se arată într-o analiză a Goldman.

În cazul în care prognozele negative ale băncii se dovedesc a fi adevărate, acţiunile Coinbase ar scădea cu 90% prin compraţie cu oferta publică iniţială (IPO) din aprilie 2021.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO