Eveniment

Acordul pentru reactoarele 3 si 4, pe turnanta

18.11.2008, 20:23 24

Acordul privind infiintarea companiei de proiect care va construi reactoarele 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda va fi semnat maine de catre toti cei sase investitori selectati pentru negocierile cu statul, respectiv Enel (Italia), CEZ (Cehia), RWE (Germania), Electrabel (Belgia), Iberdrola (Spania) si ArcelorMittal Romania.

"Joi (maine - n.r.) va avea loc semnarea. Nimic nu s-a mai schimbat intre timp. Sunt toti cei sase investitori, iar cotele lor in aceasta companie sunt cuprinse intre circa 6% si 9%. Pana la semnare nu cred ca se va mai schimba ceva si nu cred ca este posibila retragerea vreunui investitor", au declarat surse din piata.
Potrivit celor mai recente informatii, Enel, CEZ, RWE si Electrabel, parte a grupului Gaz de France Suez, vor detine cate 9,15% din compania de proiect, in timp ce Iberdrola si ArcelorMittal Romania vor controla cate 6,2%. Statul roman, reprezentat de Nuclearelectrica, este actionarul majoritar al acestei companii, detinand un pachet de 51%.
Paul Rorive, vicepresedinte senior pe activitati nucleare din cadrul grupului Gaz de France Suez, din care face parte Electrabel, a declarat in cursul zilei de ieri ca semnarea acordului de pe 20 noiembrie este un prim pas pentru finalizarea proiectului.
"Vom semna prima parte a acordului cu investitorii pe 20 noiembrie. Ideea este sa facem acest prim pas, aceasta companie de proiect pentru a finaliza dezvoltarea proiectului. Toata lumea (cei sase investitori - n.r.) este bine-venita la aceasta semnare. Vom vedea in doua zile cine va semna", a declarat Rorive, citat de Reuters. Potrivit lui Rorive, printre lucrurile care trebuie realizate se afla selectarea unui furnizor, obtinerea avizului Comisiei Europene si incheierea unei intelegeri intre investitori cu privire la diferitele aspecte ale proiectului.
Initial, dupa prima runda de negocieri cu cei sase investitori, statul avea o participatie de 20%, in timp ce Enel, RWE, Electrabel, CEZ aveau fiecare cate 15%, iar Iberdrola si ArcelorMittal detineau individual cate 10%. La inceputul lunii iunie insa statul roman a decis sa-si majoreze participatia in acest proiect, iar valoarea anuntata initial pentru proiect a urcat de la circa 2 mld. euro la 4 mld. euro.
Reactoarele nucleare ar urma sa fie puse in functiune in 2014-2015. Constructia celor doua reactoare nucleare va fi derulata in doua etape. In prima faza, va fi infiintata o companie mixta intre Nuclearelectrica si Enel, Electrabel, CEZ, Iberdrola, RWE si ArcelorMittal Romania. Apoi, dupa un an si jumatate si dupa elaborarea unui studiu de fezabilitate, se va cunoaste exact valoarea investitiei. Acesta este cel mai ambitios proiect energetic al Romaniei, iar dupa finalizarea acestuia vor fi pusi in functiune circa 1.400 de MW de capacitate instalata. In prezent, energia nucleara acopera circa 16% din consumul national de energie electrica.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO