Eveniment

Acum 15 ani s-a declanşat cea mai mare criză financiară mondială de până acum. Noi, companiile private şi băncile am învăţat pe propria piele ce înseamnă o criză, ce înseamnă când se retrag banii. Guvernul şi aceleaşi partidele nu au învăţat nimic iar dezmăţul bugetar actual ne va arunca din nou în groapă

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Autor: Cristian Hostiuc

18.09.2023, 01:31 4817

Acum 15 ani, în septembrie s-a declanşat cea mai mare criză financiară modială înregistrată până acum, punctul de plecare fiind data de 15 septembrie 2008, când americanii au lăsat să cadă una dintre cele mai mari bănci ale lor, Lehman Brothers.

Au urmat zile dramatice în SUA, dar şi în întreaga lume, statele şi băncile centrale intervenind în forţă pentru a salva băncile de un faliment generalizat.

Ceea ce părea imposibil din punct de vedere al capitalismului – to big to fail – a devenit doar un slogan aruncat la istorie. Băncile centrale au printat miliarde, sute de miliarde, mii de miliarde de dolari şi euro pentru a ţine în viaţă sistemul financiar mondial, băncile şi bursele.

Nimic nu a mai contat, decât injectia de lichiditate în sistem. Pieţele financiare, bursele, băncile, grupurile financiare globale, companiile de asigurări sunt toate interconectate iar căderea uneia se duce ca într-un joc de domino către toată lumea. Marii giganţi americani – Merrill Lynch, Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan, AIG, una dintre cele  mai mari companii de asigurări din întreaga lume, au fost salvate direct şi indirect. În Europa, ING, Unicredit, RBS, Deutsche Bank, Erste, Raiffeisen au fost salvate cu ajutorul împrumuturilor date de statele naţionale.

Bursele din întreaga lumea se prăbuşeau în fiecare zi şi toată lumea se întreba cine mai rămane în picioare a doua zi.

Cei 15 ani au trecut, căderea Lehman Brothers nu mai înseamnă acelaşi lucru ca atunci, nici pentru cei care au trăit pe viu acest lucru. Pentru noile generaţii chiar că nu mai înseamnă nimic.

Câteodată este bine să dai timpul înapoi, să vezi cum a fost, aşa cum a fost consemnat în paginile Ziarului Financiar de atunci. Nu de alta, dar greşelile se repetă, cei drept într-o altă formă şi cu alte persoanaje.

În toamna lui 2008, la Bucureşti parcă se trăia într-o altă lumea, cel puţin la nivelul guvernului şi a partidelor politice, premierul Tăriceanu împărţea miliarde de lei în dreapta şi în stânga, iar lumea se pregătea de alegerile parlamentare.

În 3 luni de zile, guvernul Tăriceanu şi apoi guvernul Boc, rezultat după alegeri prin alianţa PDL-PSD, au cheltuit nu mai putin de 3% din PIB, contribuind la accelerarea şi agravarea crizei financiare. România avea un deficit public de numai 13% din PIB - 65 miliarde de lei,  ceea ce pentru cei de la guvern părea ceva confortabil.

Nimeni nu se uita la deficitul comercial - 18 muliarde de euro, deficitul de cont curent - 16 miliarde de euro, şi nimeni nu se uita la datoria externă pe termen scurt - 20 miliarde de euro. De altfel, BNR nici nu o consemna în rapoartele lunare şi anuale.

Deficitul de cont curent, care ajunsese la 16 miliarde de euro, reprezentând 12% din PIB şi datoria externă pe termen scurt, care era de vreo 20 miliarde de euro, ne-au îngropat. În momentul în care a izbucnit criza în America, liniile de finanţare în valută, pentru România au dispărut peste noapte, toţi banii se retrageau, presiunea pe cursul valutar leu/euro era imensă şi nimeni nu ştia ce va urma.

Rasvan Radu, preşedintele Unicredit, spunea atunci, în septembrie 2008: Mediul bancar şi de business din România nu vrea să accepte că este vorba de o criză.

Robert Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania, spunea: Este incredibil ceea ce se întâmplă în SUA, mai rău de atât nu ştiu ce se poate întâmpla.

Florin Ilie, atunci directorul pieţei de capital de la ING Bank Romania, spunea: Nimeni nu ştie ce se va întâmpla a doua zi, cu atât mai puţin peste câteva luni. Cred că ne mai aşteaptă luni de dureri.

Nicolae Dănilă, fostul preşedinte al BCR, menţiona: După o logică şi teorie este greu de explicat ce s-a întâmplat acolo.

În spatele uşilor, Mugur Isărescu încerca să ţină piaţa valutară şi monetară cât de cât într-un echilibru, vedea şi el cum pleacă banii din România şi era doar o chestiune de săptămâni şi luni până când trebuia să cerem ajutorul FMI. Public, mesajul BNR era că noi, România nu avem treabă cu ceea ce se întâmplă acolo, peste ocean.

Valentin Lazea, economistul şef al BNR, menţiona pe 15 septembrie: Nu cred că vom vedea un efect direct pe plan local al problemelor de pe piaţa americană. Pieţele emergente ar putea fi lovite, doar prin ricoşeu, de o creştere a aversiunii faţă de risc, dar această accentuare a turbulenţelor de pe pieţele internaţionale nu va pune probleme pe partea de finanţare a deficitului de cont curent (n.r. – tocmai lipsa de finanţare a deficitului de cont curent ne-a trimis la FMI).

Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului, spunea: Nu văd influenţe pe plan local, mai ales actorii implicaţi in turbulelenţele din sistemul american nu au activităţi semnificative în România. Băncile americane au probleme de lichidităţi, nefiind neapărat în situaţie de insolvenţă. Aceste bănci au acum nevoie de 3 lucruri: bani, bani, bani.

După 15 ani, Mugur Isărescu a dezvăluit săptămâna trecută ceva din operaţiunile pe care le-a făcut Banca Naţională în acele vremuri, pentru a împiedica o criză bancară şi financiară de proporţii la noi.

BNR a acordat în toamna lui 2008 un împrumut de urgenţă Băncii Transilvania, care, după cum spune guvernatorul, era solvabilă, dar nu avea lichiditate.

Deponenţii îşi retrăgeau banii de la Banca Transilvania pentru că cineva a strigat la Cluj, în faţa băncii, “scoateţi-vă banii, că se va prăbuşi”, băncile locale, dar deţinute de grupurile străine, nu mai lucrau cu banca din Cluj din cauza panicii care se instaura peste tot în lume. Nimeni nu avea încrederea în nimeni, ceea ce pentru un sistem financiar este ucigător.

Banca Transilvania a rezistat atunci şi pentru că cineva a avut inspiraţia să găsească un motiv pentru oprirea tranzacţiilor cu acţiunile băncii la Bursă, pentru că altfel ar fi fost măcelărită din toate părţile. Pentru cei care nu îşi mai aduc aminte, capitalizarea Băncii Transilvania scăzuse de la 1 miliard de euro în 2007 la 200 de milioane de euro în toamna lui 2008.

În caz ca nu ştiţi sau nu vă mai aduceţi aminte, capitalizarea Bursei de Valori de la Bucureşti a scăzut în 2008 cu 47%, iar volumul de tranzacţionare a scăzut cu 49%. Mulţi şi-au pierdut banii pe Bursă, iar preturile acţiunilor au ajuns la un nivel de neimaginat.

Pieţele nu au memorie, investitorii nu au memorie, noii jucători – pentru că tot timpul apar jucători noi, nu au memorie, aşa că nimeni nu crede că ceea ce s-a întâmplat atunci se mai poate întâmpla vreodată.

Istoria, însă, se repeta, iar cel puţin noi, Romania, riscăm să facem aceleaşi greşeli, de fapt le-am facut deja.

Dacă acum 15 ani, PIB-ul era de 503 miliarde de lei, adică 140 de miliarde de euro, acum PIB-ul este dublu, estimarea pentru acest an fiind de 320 miliarde de euro.

Dacă atunci aveam un deficit bugetar de 27 de miliarde de lei, 5,3% din PIB în 2008, în acest an vom ajunge la acelaşi procent din PIB, peste 5%, dar la un PIB într-o valoare nominală mult mai mare, de 1.600 de miliarde de lei, ceea ce face ca deficitul bugetar să depăşescă 100 de miliarde de lei, adică de 4-5 ori mai mult.

În 2008, am intrat în criză cu un nivel extrem de redus al datoriei publice, 17% din PIB, adică 87 de miliarde de lei, iar acum am ajuns la o datorie publică de 876 miliade de lei, reprezentând 55% din PIB, adică de 10 ori mai mare. Investitorii străini deţin 24-25% din această datorie. Problema va fi când vor dori să iasă cine le va cumpăra titlurile de stat româneşti, în special cele în lei.

Datoria externă, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung, a ajuns la 158 de miliarde de euro, dublu fată de acum 15 ani.

În continuare, în Romania este un dezmăţ fiscal-bugetar care nu poate fi oprit din punct de vedere politic. Partidele nu îşi asumă o restructurare fiscală, prin  creşterea impozitelor şi taxelor, ceea ce ne va lovi mai încolo. Pieţele financiare ne aşteaptă la cotitură. Deficitul de cont curent este în continuare foarte mare – 11 miliarde de euro, după primele 7 luni din acest an, dar din fericire avem un excedent important în sectorul de servicii (traiască transporatorii şi It-işti), de 8 milarde de euro, de 10 ori mai mult decât acum 15 ani.

Dacă credeţi că dobânzile de acum sunt mari, gândiţi-vă că în urmă cu 15 ani dobânzile la depozite erau de 10%, iar la creditele ajunseseră la 15%, în condiţiile în care inflaţia fusese de aproape 7%, faţă de 9,4% cât este în prezent.

Este adevarat că la nivelul rezervei valutare stăm mai bine, având în vedere că faţă de acum 15 ani s-a dublat ajungând, în august, la 53 de miliarde de euro.

Sectorul privat s-a corectat dramatic în perioada toamna 2008/2009/2010 – prin tăierea salariilor în valoare nominală, reduceri de personal (700 de mii de persoane şi-au pierdut jobul), reducerea businessului, insolvenţe şi falimente. Băncile s-au umplut de credite neperformate.

Preţurile pe piaţa imobiliară s-au prăbuşit cu 30-50% la apartamente şi cu 70-90 % la terenuri. (Nu degeaba spunea Dragoş Pavăl, de la Dedeman, ca achiziţia de terenuri acum 15 ani a fost una dintre cele mai bune decizii de business).

Cursul valutar a fost ţinut cu greu în frâu, de la 3,6 lei pentru un euro, a urcat la finalul anului la 3,9 lei pentru un euro, pentru ca în primavara lui 2009 să ajungă la 4,2 – 4,3 lei/euro.

Sistemul bancar romanesc era supraexpus pe valută, având în vedere că 70% din creditele date au avut la bază euro, franci eleveţieni, dolari.

Mugur Isărescu a apărat prin toate mijloacele cursul valutar, în aprilie 2008, în celebrul atac speculativ, practic cu orice preţ, respectiv prin strângerea politicii monetare de gât, ceea ce a dus la explozia dobânzilor la lei pe piaţa interbancară. Pentru cei care nu îşi mai aduc aminte, dobânzile au ajuns la 300%, iar ROBOR-ul a fost plafonat administrativ de BNR, la 25%. Iar ROBOR-ul acum este de 6,4% şi este considerat mare.

Dacă, cel putin din perspectiva sistemului bancar, suntem mai în siguranţă acum – creditele în lei sunt în proporţie de 70%, băncile nu mai au expunerea pe liniiile de finanţare externe, iar depozitele sunt mai mari decât creditele, clienţii pot să îşi plătească ratele, chiar dacă au crescut cu 60% în ultimul an(salariile au crescut de 3 ori faţă de 2008), bugetul de stat a ajuns principala problema a României, iar deficitul bugetar a scăpat de sub control.

Dezmăţul bugetar continuă şi nici nu am intrat în anul electoral 2024.

Aşa că este bine să ne uităm cum a fost atunci, acum 15 ani, când nimeni nu credea că se poate întâmpla ceva dramatic, dar s-a întâmplat, pentru a nu repeta greşelile, cel puţin o parte din ele.

Aşa că vă invit să parcurgeţi Ziarul Financiar, de acum 15 ani, din toamna lui 2008, când s-a prăbuşit Lehman Brothers.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO