Nemo: Te-am întrebat încă de vineri: eşti de acord ca bugetul pentru educaţie să crească la 10% din PIB prin reducerea cheltuielilor cu bugetarii şi prin reforma administrativă? A doua întrebare: eşti de acord să ţi se aloce de la buget o sumă anuală pentru şcolarizarea copilului tău, pe care să o foloseşti fără restricţii în învăţământul de stat sau privat, pentru profesorii pe care îi doreşti tu? Eşti de acord ca procesul de învăţare pentru copilul tău să fie executat de profesori aflaţi şi în ipostaze virtuale? Eşti de acord să existe o programă şcolară personalizată pentru copilul tău care să urmărească dezvoltarea de abilităţi şi profesii de care va avea nevoie în viaţa de adult şi nu programa şcolară prestabilită de minister? Crezi că telefonul mobil contribuie la procesul de învăţare al copilului tău? Rezultate, rezultate, rezultate...
Hofi: 80% sunt de acord că bugetul trebuie să crească la cel puţin 10% din PIB. Hai că suntem puşi pe treabă de la început. Eu aş vota să nu fie mărit bugetul până la 10% şi să facem şi un tur de orizont.
Nemo: Mă uimeşti.
Marcel Feraru: Este urgent să avem 10% din PIB pentru că noi venim de departe. Dacă Franţa nu are 10% din PIB, este pentru că nu are nevoie să aibă 10% din PIB.
Balasz Barabas: Eu am o gândire puţin mai pragmatică. Nu ştiu dacă e suficient 10%. Eu aş începe cu un plan de restructurare al învăţământului. Ce vrem să facem, cu cine vrem să facem, cu câţi oameni şi unde vrem să ajungem.
Nemo: Dle Adrian Sârbu, aveţi vreo emoţie în ce priveşte răspunsurile?
Adrian Sârbu: Am o mare emoţie pentru că am de gând să mă înscriu în clasa întâi. Cel puţin în educaţie, cred că trebuie să prevaleze interesele copiilor şi nu interesele celor 300 mii de profesori, care, culmea, aşa cum ai zis tu „they left the kids alone”, că s-au dus vreo 2-3 săptămâni la grevă, şi i-au lăsat pe copii. Ştii ce bine s-au simţit copiii? Dar ce bine, să facă grevă vreo 2-3 ani, măi frate, să ne lase în pace. Deci, din această perspectivă, cred că 10% e puţin pentru că avem o rămânere în urmă tulburătoare şi avem în faţa noastră un război, războiul cu AI. Hai să-i spunem confruntare, să nu-i mai spunem război. Şi în această confruntare, plecăm, noi copiii ăştia de 7 ani, din clasa I, cu multe dezavantaje, enorm de multe. Deci răspunsul e peste. 10% din bugetul României sunt 34 miliarde euro. E un început. Balasz zicea să facem o comisie. Ce comisie să mai facem Balasz? Fiecare părinte responsabil, sunt şi iresponsabili care îşi vând copiii, care îşi abandonează copiii la bunici, nişte iresponsabili. Nici nu poţi să-i numeşti animale. Animalele nu fac asta. Animalele îşi cresc copiii până la un punct şi după aceea îi lasă în viaţa adultă. Eu cred că părinţii ăştia sunt suficient de capabili să ştie cum să ne crească pe noi, copiii, ca să ajungem, la rândul nostru, să-i ţinem în viaţă din momentul în care intrăm în viaţă.
Hofi: Avem nevoie şi de educaţie, avem nevoie şi de sănătate, avem nevoie şi de apărare, avem nevoie şi de transporturi în ţara asta, care sunt praf, avem nevoie şi de agricultură, avem nevoie şi de alimentaţie şi nu vreau să cădem în capcana în care, atunci când vorbim despre un subiect, acel subiect să fie cel mai important.
Adrian Sârbu: Hofi, ştii de ce nu avem nevoie? Sunt 1,3 milioane de bugetari. 500.000 sunt degeaba. Aceşti 500.000 cheltuiesc banii noştrii degeaba.
Hofi: Corect.
Adrian Sârbu: În loc să participe şi ei, alături de cei 5 milioane de contributori, la contribuţie. Şi, în loc să avem 1,3 milioane de bugetari şi 5 milioane de contributori, să avem 5,5 milioane de contributori şi 800 mii de bugetari. Domnul bugetar, te rog frumos, începând de mâine eşti angajat la o firmă lucrativă, adică care produce profit. De ce? Pentru că noi, în România, avem nevoie de banii cu care te plătim pe tine, familia ta, rudele tale, cumetrii tăi, în funcţie de unde eşti. Avem nevoie de bănuţii ăştia pentru cine? Să ne apărăm. E urât? Să ne apărăm că vin şi ne omoară, vin şi ne ia terenul, femeile, vin ne ia numele, identitatea, ne-o schimbă. Nu crezi că e cazul totuşi să alocăm la apărare? Şi să ne educăm copilaşii ăştia că în ultimii 30 de ani sunt din proşti mai proşti. Deja au început să se promoveze unii pe alţii în funcţii de conducere, cu decizii foarte grave pentru România că nu mai sunt funcţie de conducere auto.
Hofi: Ne uităm pe celălalt tabel în care vedem cât dau statele din UE din PIB, pentru educaţie.
Adrian Sârbu: Vasăzică, media europeană 8185 euro/elev. La Românica, cât e? 2161. E negru rău, e negru beznă. Când media europeană e 8185, eu nu vreau să ajung nicăieri decât la media europeană. Hai să-ţi dau un exemplu, Hofi. Sunt 3 milioane de elevi preuniversitari? 8000 ori 3, sunt 24 miliarde de euro. 10% din bugetul României sunt 34 de miliarde de euro. Deci, eu, preuniversitarul, alocând 8000 de euro pentru fiecare elev, pot să ajung la media europeană. Ştii care e rezultatul Hofi? În 5 ani România începe să fie lider în inteligenţa artificială, în microcipuri, în superagricultura viitorului, în biotehnologie, în sănătate, în ce numim noi, în medicină celulară, în genetică. O ţară fără centre de învăţare e o ţară care nu va mai exista. În cât? Într-o generaţie, în două, cu siguranţă.
