Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: BNR şi-a racordat politica monetară la o ţară reală şi nu la una imaginară

Adrian Vasilescu, BNR: BNR şi-a racordat politica...
19.04.2019, 00:05 1078

Văd cum prinde contur, în unele dezbateri publice sau în comisii parlamentare, tentaţia de a învinui politica monetară a BNR pentru actualul ciclu inflaţionist, ce a pornit la drum în octombrie 2017 şi încă nu şi-a încheiat cursa. Cum nu cred că ar fi normal să încep acest comentariu cu… concluzia, voi nota că România, cu o rată anuală a inflaţiei de 4,2 la sută, e acum pe locul 28 în UE, cu cea mai mare creştere a preţurilor.

Inflaţia, în creştere, a antrenat cursa la deal a dobânzilor. Iar leul, pe piaţa valutară, a fost în tot acest timp în pericol de depreciere. Sunt doar două secvenţe ale tabloului unei ţări reale, şi nicidecum imaginare, în raport de care BNR şi-a structurat politica monetară începând din octombrie 2017. Fireşte, accentul fiind pus pe strategia de ţintire a inflaţiei. Când însă inflaţia a luat-o razna, într-o ţară în care legăturile dintre creşterea preţurilor şi cauzele ei monetare au fost rupte, politica monetară s-a văzut nevoită să suplinească alte politici, să stimuleze exporturi, să descurajeze importuri ori să se bată cu deficitele mari ale balanţei de plăţi.

Prin lege, Banca Naţională are însă un singur obiectiv fundamental: stabilitatea preţurilor. Iar strategia numită ţintirea inflaţiei e legată de politica monetară a BNR în raport cu dinamica preţurilor. Atât şi nimic altceva? Nu, în niciun caz. Mai cu seamă că, pentru politica monetară, o privire largă este inevitabilă. Aşadar, Banca Naţională se războieşte cu inflaţia, dar nu-şi poate permite să pună punct aici. E tot mai importantă, în acest context, cerinţa punerii în funcţiune a tuturor ceasurilor din câmpul politicii monetare. Şi nu doar a câtorva.

În general, în politica monetară, esenţială este folosirea concomitentă a tuturor instrumentelor disponibile. O îndelungată experienţă, de dinaintea crizei, din anii crizei şi de după criză, a arătat că reuşitele BNR s-au datorat cu deosebire acţiunilor desfăşurate pe un front larg, fiind folosite toate armele, dar nu şi toate gloanţele. Dintr-o necesară şi obligatorie prudenţă, n-a coborât rata de politică monetară sub 1,75, fiindu-i astfel uşor s-o ridice până la 2,50, în trei etape, ca stăvilar în calea inflaţiei. Evitând eforturile făcute „selectiv”, când într-un domeniu, când în altul, BNR a  deschis toate fronturile dintr-o dată, la timpul potrivit. Şi a câştigat.

Am văzut, în acelaşi timp, că un rol de primă mărime, în politica monetară a BNR, a revenit rezervei de valute. Zi de zi, chiar ceas de ceas, grija atentă a Băncii Naţionale a fost să-şi sporească rezerva de valute, principalul stâlp al credibilităţii pe pieţele externe; şi, totodată, pe piaţa interbancară valutară internă. Dozarea atentă a rezervei către trei priorităţi (serviciul datoriei externe, sprijinirea cursului şi stabilitatea pieţei) s-a impus cu atât mai mult în condiţiile în care presiunile pe curs au crescut în 2018 şi în 2019. Totodată, rezerva internaţională de aur a adăugat un plus de încredere. La ce s-ar fi ajuns în caz contrar? La instabilitatea pieţei valutare, la o inflaţie către 7-8 la sută şi la dobânzi care să fi urcat mult mai sus. Cu ROBOR cu tot.

Desigur, inflaţia este cel mai mare duşman al economiei. Pentru că, înainte de orice, produce mari inegalităţi sociale printr-o redistribuire inechitabilă a veniturilor. Banca Naţională, legată fundamental de stabilitatea preţurilor, şi-a intensificat activitatea în acest domeniu, a pregătit personal cu înaltă calificare, şi-a perfecţionat instrumentul de prognoză, a dezvoltat metodologii de acţiune, a lărgit departamentele de specialitate existente şi a înfiinţat altele noi. Apoi, când prin lege obiectivului fundamental al Băncii Centrale (stabilitatea preţurilor) i-a fost asociat şi obiectivul stabilităţii financiare, s-a produs acelaşi proces de lărgire a personalului cu înaltă calificare, de perfecţionare a metodologiilor, continuând cu închegarea Direcţiei de Stabilitate Financiară.

După ce preţurile au ieşit din matcă, în octombrie 2017, iar inflaţia şi-a găsit noi culoare prin care să ne scumpească viaţa, au tot fost auzite voci, dintre cele mai puţin riguroase –  în sensul că încurcă şi ţintele, şi prognozele, şi metodologiile – acuzând BNR că poartă răspunderea pentru creşterea inflaţiei. E adevărat, legea stipulează că obiectivul fundamental al BNR este stabilitatea preţurilor. Dar sintagma „stabilitatea preţurilor“, a cărei asigurare legea o trece pe rolul Băncii Naţionale, nu înseamnă nicidecum o răspundere generală a BNR pentru tot ceea ce înseamnă procesul inflaţionist: cauze, manifestări vremelnice sau pe timp îndelungat, efecte în economie sau la nivelul întregii societăţi. Pentru că înţelesul dispoziţiei legale este cu totul altul. Şi anume, că Banca Naţională are misiunea să intervină pentru calmarea inflaţiei, pe care nu ea o produce. Şi asta a făcut, asta face!

Dacă, în toamna lui 2017, preţurile au început să crească şi au tot crescut până în prezent, nu există niciun motiv ca Banca Centrală să-şi asume vina pentru acest ciclu inflaţionist. Politica monetară a BNR nu produce inflaţie, doar o calmează. Fără intervenţia corectivă a Băncii Centrale asupra şocurilor inflaţioniste, pe care de această dată le-au provocat autorităţile de reglementare, lanţul scumpirilor – electricitate, energie termică, gaze naturale, asociate celor la combustibil, cu efectele lor – ar fi prins în capcana generalizării toate preţurile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO