Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: La şcoala inflaţiei, populaţia României a început să înveţe ce este economia de piaţă (I)

Adrian Vasilescu, BNR: La şcoala inflaţiei, populaţia României a început să înveţe ce este economia de piaţă (I)

Autor: Adrian Vasilescu

15.03.2017, 00:06 885

Timp de 24 de ani, din toamna lui 1990 până în 2014, populaţia României a pierdut bani mulţi la ruleta preţurilor. Înainte, deci, de a învăţa ce este inflaţia i-a simţit gustul amar. Sărăcia s-a extins.

De mai bine de doi ani, cu deosebire în 2015 şi 2016, preţurile nu doar că n-au mai crescut, dar chiar au scăzut. Inflaţia a devenit negativă. O nouă lecţie practică: bani mai mulţi în buzunare, consum în creştere, PIB-ul României alergând cu cea mai mare viteză din Uniunea Europeană.

Cărţile care scriu că la 1 noiembrie ‘90 a început inflaţia în România… scriu strâmb. Inflaţie am avut şi înainte de 1990. La 1 noiembrie 1990 a început să fie pusă ordine în inflaţie: preţuri libere şi adevărate, stabilite pe piaţă, măsurători exacte, comunicare sistematică a ratelor inflaţiei, cele lunare şi cele anuale. Sistem specific economiei de piaţă.

Şi totuşi, de ce a explodat inflaţia? Mulţi se mai întreabă şi astăzi: oare nu exista şi o alternativă? Exista. Extensia ofertei de bunuri fizice şi de servicii. Alternativă ce nu putea să fie însă activată în condiţiile concrete ale anilor 1990.

În toamna lui 1990, la 1 leu în circulaţie, pe piaţă, existau mărfuri de 9 bani. Producţia nu acoperea cererea de consum. Totodată, ţara era încă prea departe de un adevăr al preţurilor. Am plătit scump situarea sub preţurile internaţionale. Am plătit-o înainte de 22 decembrie 1989 şi am plătit-o după această dată.  În condiţiile în care, începând din 1990, au intervenit libertăţile vamale excesive... „turiştii comerciali” au golit rafturile magazinelor - şi aşa nu prea pline - şi au cărat numeroase mărfuri peste graniţă. Ce au „exportat”? Aţă, farfurii, pahare, obiecte de inox, mobilă, carne, salam de Sibiu, benzină etc. etc., produse ce erau ieftine la noi şi foarte scumpe în străinătate. Le cumpărau cu lei şi le vindeau pe dolari. Cauza: zece luni de întârziere a trecerii la liberalizarea preţurilor. În plus, mişcările preţurilor, începând din 1990, s-au derulat multă vreme în contratimp cu dinamica economică. Când au urcat preţurile, inflaţia atingând cote de 200-300%, a scăzut drastic producţia. Aşa că inflaţia n-a corectat dezvoltarea, ci a jucat rolul de aspirator: a adunat de pe piaţă banii pentru care nu exista ofertă. În anii cu creştere economică plus au fost puse „sub control” multe dintre preţurile produselor de bază: la energie, la unele materii prime vitale, la multe produse alimentare. Şi iarăşi creşterea a primit semnale eronate şi a greşit drumul. A fost nevoie de ani şi ani de corecţii de preţuri, de liberalizări treptate, de integrare a mişcării preţurilor în procesul activ de macrostabilizare ca să fie calmată inflaţia.

Din 2000 însă, treptat, inflaţia s-a transformat în dezinflaţie. Apoi, dezinflaţia s-a consolidat. Până în 2008, când am suportat încă un val de inflaţie. Efectul crizei. Şi al umflării TVA în iulie 2010. Pe acest fond, BNR a luat taurul de coarne şi, începând încă din 2009, prin reduceri succesive, a adus dobânda de politică monetară la un record istoric. O măsură ce a venit în sprijinul dezinflaţiei şi al creşterii economice. Drept urmare, inflaţia şi-a dobândit „viaţa ei proprie“, fapt ce i-a permis să-şi consolideze o evoluţie calmă de durată în împrejurări în care economia în general s-a văzut nevoită să suporte şocurile unei crize prelungite.

Ei bine, toţi aceşti ani, de la sfârşitul lui octombrie 1990 şi până astăzi,  s-au dovedit a fi o mare şcoală pentru întreaga clasă politică din ţara noastră, pentru guvernele care au trecut prin Palatul Victoria, pentru instituţiile statului, pentru economişti, politologi, sociologi, dar cu deosebire pentru întreaga populaţie. O şcoală dură, care ne-a schimbat modul de a gândi, stilul de viaţă, obiceiurile, comportamentul. Pe nesimţite, am devenit cu toţii elevi la şcoala inflaţiei. Mulţi, însă, au învăţat prea puţin. Cum prea puţin au învăţat, în toţi aceşti ani, la şcoala reformelor economice, încetinite timp îndelungat; sau la cea a liberalizărilor politice, economice, sociale, culturale, morale, de prea multe ori haotice sau confuze; a privatizărilor, de prea multe ori făcute anapoda şi ele; chiar şi a deschiderii graniţelor. Inflaţia s-a dovedit însă a fi unicul proces cu o continuitate absolută, care timp îndelungat, zi de zi, ceas de ceas, ne-a hărţuit pe toţi, fără excepţie.

AFACERI DE LA ZERO