• Leu / EUR4.7550
  • Leu / GBP5.5278
  • Leu / USD4.2719
Eveniment

Afacerea Dan Voiculescu-ICA reclamă un audit al privatizărilor din România

Afacerea Dan Voiculescu-ICA reclamă un audit al privatizărilor din România

Autor: Sorin Pâslaru, Adelina Mihai

11 aug 2014 4169
Confiscările dispuse în dosarul Dan Voiculescu –Institutul de Cercetări Alimentare (ICA), o premieră în ancheta unei privatizări, arată că statul poate avea speranţe ca şi în cazul altor privatizări controversate, unele în anchetă, să poată recupera prejudiciul. Dacă în cazul Voiculescu instanţa a constatat că statul a încasat de 70 de ori mai puţin, numai dacă este luat în considerare un factor de 1 la 10 de prejudiciere a statului, pe medie, în toate celelate privatizări, înseamnă că statul ar trebui să recupereze de 10 ori mai mult decât a încasat din privatizări.

Curtea de Apel l-a condamnat vineri, 8 august 2014, pe omul de afaceri Dan Voiculescu care controlează holdingul Grivco şi trustul de presă Antena Group la 10 ani închisoare pentru spălare de bani şi alţi opt inculpaţi, foşti directori în cadrul ADS sau ICA, la 4 până la 8 ani închisoare. Curtea a decis, în premieră, confiscarea sediilor companiilor şi a terenurilor implicate în privatizare şi a mai multor milioane de euro din conturile familiei Voiculescu pentru acoperirea prejudiciului.

Nu există un audit al privatizărilor făcute în România până în prezent, dar, la o evaluare sumară, România a încasat până acum între 7 şi 10 miliarde de euro. La un multiplu de 10, nu de 70, statul român ar fi trebuit să încaseze până la 100 de miliarde de euro din privatizări.  Printre cele mai importante priva­tizări ale României, din care statul a încasat cei mai mulţi bani, s-au aflat cele ale Băncii Comerciale Române, pentru care austriecii de la Erste au plătit 2,2 mld. euro în 2007, Petrom, pentru care OMV (Austria) a plătit 670 mil. euro în 2004 pentru 33% din acţiuni sau Romtelecom, pentru care grecii de la OTE au plătit, pentru 35% din acţiuni, 675 mil. dolari la privatizarea din 1998.

Privatizările cele mai controversate au fost cele în care activitatea com­paniei devenise nesemnificativă din cauza rupturii lanţurilor de va­loa­re din economie, dar activele sale- clă­diri şi terenuri -, erau foarte valoroase pe piaţa li­beră. A fost cazul mai ales al  insti­tu­te­lor de cercetare din centrul Bucureştiului.

„Multe întreprinderi de stat au fost luate de către nepricepuţi, care au crezut că le vor putea face să funcţioneze. Altele au fost luate cu rea in­tenţie, pentru activele pe care le deţineau, pentru că se crease o mentalitate de a colecţiona active la români“, a spus Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Deşi, în opinia sa, BCR este cea mai reuşită privatizare făcută în România, Pogonaru adaugă totuşi că este „o problemă de securitate naţională să pri­va­tizezi sistemul bancar într-un asemenea grad“.

„Când 90% din sistem e deţinut de străini, masa monetară din economie depinde de deci­ziile luate în alte state. În plus, capitalul străin are o volatilitate mai mare decât cel local, iar acest lucru se observă în toate plecările in­vestitorilor din ultima perioadă“, a mai spus el.

În prezent, doar încă patru dosare de privatizare mai sunt prezentate pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu decizii definitive de condamnare, foarte puţin dacă se are în vedere că în România au fost peste 11.000 de contracte de privatizare pentru aproape 8.000 de companii, iar asupra multora dintre acestea planează suspiciuni de corupţie şi de întrebări privind modul cum au fost evaluate activele statului. 

Problema privatizărilor nu a fost generată de către metoda de privatizare folosită, în cazul în care aceasta ar fi fost făcută în mod cinstit şi co­rect, spune analistul economic Aurelian Dochia.

„Cred că cele mai cinstite privatizări sunt cele care trasează principalele detalii ale privatizării de la început, care spun suma pe care o au la dispoziţie şi demonstrează că ceea ce vor să achiziţioneze este la un preţ de piaţă corect. S-au permis, prin lege, tot felul de soluţii deschise, cum este, de pildă, privatizarea pe o anumită sumă cu condiţia ca investitorul să investească o anumită sumă de bani după privatizare. Este foarte greu să crezi că astfel de condiţii se îndeplinesc, iar un investitor de bună credinţă, care vrea să le îndeplinească, se poate trezi în mijlocul unei crize economice mondiale şi nu mai are ce să facă“, a spus Dochia, care este şi managing director al firmei de consultanţă CONCEPT - Economic and Business Consulting.

 

„S-a deschis o cutie a Pandorei“ odată cu condamnarea lui Voiculescu

Decizia în cazul Voiculescu arată că privatizările frauduloase din România care urmează să mai fie descoperite pot fi anchetate şi statul să recupereze prejudiciul creat. Este pentru prima dată când instanţa dispune reversibilitatea tranzacţiei de vânzare-cumpărare între stat şi investitorul privat şi cere acoperirea prejudiciului prin confiscarea directă a sumelor din conturile bancare şi şi a proprietăţilor deţinute de către condamnaţi.

Nicio altă condamnare într-un caz de privatizare frauduloasă nu a mai avut loc până acum cu dispunerea unor măsuri recuperatorii de o asemenea anvergură pentru închiderea prejudiciului. De-a lungul anilor, asupra procesului de privatizare din România au planat numeroase acuzaţii de corupţie, dar este pentru prima dată când procurorii îi anche­tează  şi judecătorii îi condamnă pe cei implicaţi atât de drastic, până la 10 ani de închisoare.

Pe de altă parte, se pune problema cine mai poate fi întrebat despre aceste privatizări şi dacă multe din vânzările de active ale statului sub valoarea reală nu s-au prescris. Spre exemplu, Ovidiu Muşetescu, cel care a fost responsabil cu privatizarea în guvernul Năstase în perioada 2001- 2003 şi care a fost acuzat de-a lungul timpului de vânzarea activelor statului la preţuri subevaluate, a murit în octombrie 2009, la 54 de ani.

Ar trebui ca finalitatea acestui caz să conducă la alte investigaţii privind privatizările făcute în economia românească?

„Este foarte greu să mai dezgropi dosarele privatizărilor, pentru că au trecut pe la diferite instituţii de-a lungul timpului. Iar declanşarea unor noi investigaţii legate de privatizările realizate în trecut poate transmite semnale negative investitorilor. S-a deschis deja o cutie a Pandorei“, a mai spus Aurelian Dochia.

Formula prin care statul a fost furat cel mai simplu a fost, ca în cazul ICA, asocierea unei întreprinderi de stat cu o întreprindere privată, care ulterior a preluat controlul activelor întreprinderii de stat. La limită, situaţia este simi­lară cu cea în care unele companii au fost cedate prin majorare de capital către inves­ti­to­rul străin. Se poate pune chiar între­barea dacă interesul statului a fost respectat atunci când privatizarea s-a făcut prin majorare de capital.

„În cazul privatizărilor făcute de către statul român, au fost frecvente situaţiile în care, după asocierea privatului cu întreprinderea de stat, asociatul privat să mai aducă bani în companie, fie prin majorări de capital sau prin alte metode, iar statul să nu poată face acest lucru, fie pentru că nu avea bani, fie pentru că avea anumite restricţii şi nu putea face acelaşi lucru“, a mai spus Dochia. Statul român a evitat permanent să evalueze la adevărata valoare activele pe care le-a deţinut, iar cele mai vânate au fost terenurile aflate în oraşe sau în proximitate, deţinute de companii care nu aveau afaceri mari, astfel încât la evaluare acoperirea contabilă să funcţioneze.

Dezinteresul, dar şi corupţia funcţionarilor FPS, AVAS, APAPS, AAS – aşa cum s-au denumit de-a lungul timpului instituţiile care s-au ocupat de privatizare în România-  au făcut ca statul să încaseze de câte zeci de ori mai puţin decât ar fi trebuit, aşa după cum a fost evidenţiat în dosarul Voiculescu –  ICA.

Pe de altă parte, privatizarea frauduloasă a dus nu numai la obţinerea unor sume mult mai mici în portofoliul statului, ci şi la distrugerea unor întreprinderi, în condiţiile în care mulţi dintre investitori nu aveau ca obiectiv menţinerea activităţii companiei şi dezvoltarea acestora. Acesta este cazul unor companii precum Alor Oradea, Aro sau Rocar Bucureşti, care au dispărut.  Altele, cum este Tractorul Braşov, pur şi simplu au fost lichidate.

Iar controversele legate de privatizare sau de asocieri ale instituţiilor de stat cu companii private în dosare precum cele ale Rompetrol, Enel, Băneasa Investment sau CFR Marfă arată că problema există atât în privatizările făcute cu români, cât şi cu străini. „În procesul de privatizare, românii nu au fost pe picior de egalitate cu străinii, pentru că nu au aceeaşi putere financiară sau forţă de negociere. În plus, unele privatizări s-au făcut cu anumite condiţionări, la presiunea FMI şi contra timp, aşa că s-a ajuns în situaţii în care la licitaţie nu venea decât un singur participant“, a mai spus Florin Pogonaru de la AOAR.

Ce spune Curtea de Conturi

„Am discutat că ar fi necesară realizarea unui audit mai larg al privatizărilor din România, începând din 1990 şi până în prezent. Este foarte probabil ca în toamnă, atunci când vom stabili priorităţile pentru 2015, să intre pe agendă un asemenea audit. Va fi o lucrare complexă, care va necesita implicarea mai multor departamente“, a spus Petru Lakatos, consilier la Curtea de Conturi a României.

„A fost o discuţie pe marginea unor sesizări, spre exemplu în caul Ministerului Agriculturii. Noi o să verificăm dacă privatizarea s-a făcut pe baza prevederilor legale şI dacă investitorii au respectat în totalitate angajamentele asumate.” Lakatos afirmă că nu ştie dacă există vreun raport care să analizeze rezultatele privatizării făcute în România, dar cel mai probabil acesta nu există. Pe site-ul Autorităţii de Administrare a Activităţilor Statului (moştenitoarea AVAS, APAPS, FPS), ultimul raport se opreşte la 2008. 

 
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7550
Diferență: 0,1643
Ieri: 4.7537
Azi: 4.2719
Diferență: -1,2688
Ieri: 4.3082
Azi: 5.5278
Diferență: 3,867
Ieri: 5.4855
Azi: 4.3002
Diferență: -1,2402
Ieri: 4.3166