Românii ar trebui să cumpere produse autohtone pentru a încuraja şi susţine producătorii locali, a transmis Andreea Maria Paul, ambasadorul IMM-urilor din România în a treia zi a unui forum de profil, care s-a desfăşurat în perioada 14-16 martie la Romexpo.
În ultima zi a primei ediţii a Forumului IMM-urilor a avut loc o expoziţie de produse româneşti, evenimentul s-a desfăşurat sub mesajul "Cumpără româneşte", în vederea sprijinirii producătorilor autohtoni.
În 2010 au depus bilanţul la Ministerul de Finanţe 611.456 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri), în care lucrează 2,48 milioane de angajaţi, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. În această categorie intră firmele care au între zero şi 249 de angajaţi şi care raportează o cifră de afaceri de până la 50 de milioane de euro. IMM-urile au fost cele mai afectate de criza economică, dat fiind că au avut mai greu acces la finanţare faţă de multinaţionale, dar şi din cauza lipsei de facilităţi.
Bibiana Stanciulov, proprietara fabricii Sonimpex Serv Com, unde se produce Magiunul de Topoloveni, a atras atenţia asupra piedicilor în accesul la marile lanţuri de magazine. În urmă cu doi ani, antreprenoarea declara că ia în calcul să deschidă propriul lanţ de magazine în care să vândă produsele marca Topoloveni. O parte din producţia de magiun este trimisă la export. În 2010 compania a avut o cifră de afaceri de 5,3 mil. lei (1,2 mil. euro) şi un profit de 140.000 de lei (33.000 de euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Magiunul de Topoloveni este singurul produs românesc înscris în Registrul Uniunii Europene al produselor tradiţionale protejate, potrivit ambasadoarei IMM-urilor din România.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels