• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Eveniment

Angajaţii Oltchim au primit 45 la sută din lichidarea pe februarie

Angajaţii Oltchim au primit 45 la sută din lichidarea pe februarie

Autor: Departamentul Corespondenţi

29.03.2013, 17:29 256

După pichetarea sediului Prefecturii Vâlcea, unde o delegaţie a protestatarilor a intrat la discuţii cu prefectul Mircea Nadolu, cei aproximativ 400 de angajaţi ai Oltchim s-au mutat în faţa Primăriei Râmnicu Vâlcea, unde au stat aproximativ o oră.

Şi la Primărie, o delegaţie a protestatarilor formată din 20 de persoane a discutat cu edilul Emilian Frâncu, acesta venind în mijlocul angajaţilor, însă a fost huiduit.

Protestul angajaţilor s-a încheiat fără incidente, iar la ora transmiterii acestei ştiri o parte dintre protestatari a plecat spre combinat cu două autobuze puse la dispoziţie de către primarul Emilian Frâncu, iar alţii au plecat pe jos spre case.

Liderul Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu, a spus că nu au primit "niciun răspuns" de la autorităţile locale privind situaţia combinatului, susţinând că oamenii vor merge la Bucureşti dacă premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, nu vin să discute cu ei.

"Au fost 400 de oameni, s-a protestat fără incidente, nu au fost probleme. Timp de o oră oamenii au fost la Prefectură, apoi timp de o oră şi la Primărie. Nu am primit niciun răspuns, iar oamenii spun că dacă nu vor veni la Râmnicu Vâlcea premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, vor merge ei la Bucureşti. Astăzi s-a primit 45 la sută din lichidarea pe februarie, dar promisiunea de ieri era pentru achitarea întregii sume aferante lichidării lunii februarie. Salariaţii au cerut demisia ministrului Economiei, Varujan Vosganian, care iniţial a spus că există bani pentru plata integrală a lichidării pe luna februarie, pentru ca apoi administratorul judiciar să spună că există doar 45 la sută din această sumă", a spus Diculoiu.

El a mai declarat că o mie de angajaţi ai Oltchim urmează să fie disponibilizaţi începând cu luna aprilie.

"Am auzit şi noi, urmează ca o mie de oameni de la combinat să fie concediaţi cu 15 aprilie, asta după ce oamenii nu şi-au luat banii de trei luni. Oamenii sunt tensionaţi, disperarea e la cote maxime. Noi nu am fost anuntaţi oficial, iar dacă există această decizie, ea contravine legii deoarece administratorul trebuia, conform legii să elaboreze mai întâi planul de reorganizare al societăţii, să discute disponiblizările cu sindicatul, planul să fie aprobat de Adunarea Generală a Creditorilor şi apoi să fie pus în aplicare. Decizia este ilegală", a mai afirmat Mihai Diculoiu.

Aproximativ 400 de salariaţi de la Oltchim, care au protestat în faţa sediului combinatului, au plecat în marş spre Prefectura Vâlcea, ei parcurgând 12 kilometri în aproximativ două ore, traficul rutier pe DN 64 şi pe principalele bulevarde din oraş fiind perturbat.

În faţa sediului Prefecturii Vâlcea, oamenii au scandat "Demisia", "Vrem să muncim, nu vrem să murim" şi "Mincinoşii", iar în mâini aveau pancarte pe care scria "Privatizaţi Guvernul".

Miercuri, peste 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au blocat traficul pe Drumul Naţional 64, timp de două ore, cerând administratorului judiciar şi reprezentanţilor Ministerului Economiei să vină la Vâlcea pentru a le prezenta planul privind unitatea.

Tot miercuri, peste 300 de salariaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au protestat pe DN 65 B şi au blocat şoseaua în zona Vămii din Piteşti, la un moment dat o parte a protestatarilor îmbrâncindu-se cu jandarmii care au intervenit să elibereze drumul.

Şi joi peste 200 de angajaţi ai Oltchim au blocat traficul pe Drumul Naţional 64, timp de două ore.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107