• Leu / EUR4.9458
  • Leu / GBP5.8036
  • Leu / USD4.7643
Eveniment

Apetitul de contestare a licitaţiilor publice a fost tăiat la jumătate de garanţia de bună conduită

Apetitul de contestare a licitaţiilor publice a fost tăiat la jumătate de garanţia de bună conduită

Autor: Andrei Cîrchelan

21.11.2014, 00:04 139
Garanţia de bună conduită cerută de guvern de la companiile care contestă licitaţii publice, sumă pe care o pierde contestatarul dacă îi este respins demersul, a înjumătăţit la 617 numărul de contestaţii depuse în primele trei luni de la implementare, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Măsura garanţiei de bună conduită a intrat în vigoare prin ordonanţă de urgenţă (51/2014) la finalul lunii iunie, într-un context în care guvernul dă vina pe aceste contestaţii atunci când explică de ce se mişcă foarte greu lucrările publice.

„Nu ştiu dacă a fost cea mai bună soluţie pentru a contracara sportul contestării de licitaţii, dar trebuia făcut ceva pentru a combate acest fenomen”, a declarat pentru ZF Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Ministrul fondurilor europene Eugen Teodorovici a spus în mai multe ocazii că atacarea licitaţiilor publice prin contestaţii este un „sport naţional”, folosit uneori ca tactică de sabotaj. Declaraţiile vin într-un context în care absorbţia fondurilor europene, de care este responsabil Teodorovici, depinde în mare măsură de bunul mers al proiectelor de lucrări publice, iar aceste proiecte trenează şi din cauza contestaţiilor.

 

Achiziţii de 75 mld. lei, contestaţii de 44 mld. lei

Date din raportul anual al Consiliul Naţional de Soluţionare a Con­testaţiilor, organismul către care merg de regulă plângerile partici­panţilor la licitaţii de achiziţii publice, arată că va­loarea totală a achi­zi­ţiilor publice deru­late prin sistemul elec­tro­nic SEAP a fost de 74,6 miliarde lei (17 mld. euro) anul trecut, iar con­tes­taţiile au vizat con­tracte cu o va­loare cu­mulată de 43,7 mi­liarde lei, echi­va­len­tul a 58% din total.  

În ultimii ani, numărul de pro­ceduri lansate prin SEAP a fost în scădere, însă numărul de contestaţii a rămas relativ constant. În 2013, numărul de proceduri a scăzut cu 30% faţă de anul anterior, la 19.342, în timp ce numărul de contestaţii la CNSC a scăzut cu doar 4,3%, la 5.739.

Astfel, una din trei licitaţii organizate în SEAP a fost contestată.

Pentru a descuraja „sportul na­ţional” al con­testaţiilor, guvernul a cerut ca cei care contestă licitaţiile de achiziţii publice să „parieze” că au dreptate mizând 1% din valoarea estimată a proiectului vizat. Sumele solicitate ca garanţie sunt plafonate în funcţie de tipul contractului şi nu pot depăşi 100.000 euro.

Măsura a fost controversată în mediul de afaceri, mai ales din perspectiva faptului că autorităţile con­trac­tante nu pierd nimic dacă se do­vedeşte că au organizat licitaţia în mod greşit.

„Noi, de exem­plu, am propus că dacă CNSC decide că o licitaţie s-a făcut bine, iar contesta­tarul merge în instanţă, când se do­vedeşte că acel contestatar n-a avut dreptate, să fie daune plătite. S-a ales, însă, această variantă a garanţiei de bună conduită, care a reuşit să mai temperze feno­menul”, a mai spus Pârvan.

 

Efectele garanţiei

Datele CNSC arată că măsura guvernului a avut efectul scontat. În perioada 1 iulie – 30 septembrie 2014 au fost formulate 617 contestaţii, faţă de 1.516 în aceeaşi perioadă a anului anterior.

În plus, numărul de contestaţii respinse de CNSC arată că garanţia de bună conduită e un pariu riscant pentru contestatar. Statisticile arată că, anul trecut, CNSC a respins 3.730 din cele 5.739 de contestaţii primite, raport similar cu cel din 2012.

Anul acesta, consiliul a primit în iulie 251 de contestaţii şi în august 183 de contestaţii şi are, de regulă, un termen de 20 de zile în care să le soluţioneze. Astfel, în august şi septembrie au fost respinse câte 107 contestaţii.

„Nu vedem această garanţie de bună conduită ca o limitare a pieţei, pentru că o companie care are puterea să deruleze un anume contract, poate să îşi permită şi garanţia respectivă. Faptic, măsura e justificată.”

Recent, Teodorovici a arătat că măsura garanţiei de bună conduită ar putea fi urmată şi de alte demersuri similare.

„Până azi nu am primit de la Uniunea Europeană nicio reacţie negativă legată de ordonanţa care instituie garanţia de bună conduită şi vom continua să luăm măsuri pentru a îmbunătăţi achiziţiile publice”, a declarat recent Teodorovici pe acest subiect.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9458
Diferență: -0,0445
Ieri: 4.9480
Azi: 4.7643
Diferență: 0,4618
Ieri: 4.7424
Azi: 5.8036
Diferență: 0,4257
Ieri: 5.7790
Azi: 4.7597
Diferență: -0,063
Ieri: 4.7627