Eveniment

Băsescu vede exporturi „agro“ de 50 de miliarde de euro pe an

Foto Andreea Alexandru

Autor: Gabriel Razi

01.07.2013, 21:24 1207

Preşedintele Traian Băsescu crede că România va ajunge să exporte produse alimentare de 50 de miliarde de euro/an, peste 15 ani, de zece ori mai mult decât în prezent, dacă concluziile raportului comisiei prezidenţiale pentru agricultură, făcut public ieri, vor fi aplicate în economie.

În următoarele 30 de zile docuumentul de 248 de pagini care trasează liniile de dezvoltare a acestei pieţe în următorii 15 ani se va afla în dezbatere publică pentru ca apoi să fie publicată o variantă finală a acestuia.

Preşedintele a anunţat că în septembrie ar urma să fie semnat un pact între toate partidele, instituţiile statului şi organizaţiile jucătorilor din agricultură pentru aplicarea a concluziilor documentului astfel încât obiectivele trasate acum pe hârtie să facă pasul în realitate.

„Prin atingerea obiectivelor, România ar putea să exporte produse agroalimentare de 40-50 miliarde de euro. Exporturile totale ale României au fost în 2012 de 53 miliarde de euro. (...) Trebuie să valorificăm ce ne-a fost dat de la Dumnezeu“, a spus ieri Bă­sescu.

Un astfel de nivel al exporturilor de produse agroalimentare înseamnă creşterea de cel puţin zece ori al nivelului în condiţiile în care anul trecut livrările la extern pe această linie au depăşit cu puţin 4 miliarde de euro, iar deficitul comercial pentru această categorie a fost de aproximativ 700 milioane de euro.

Preşedintele a adus în lumină şi polarizarea agriculturii locale între fermele industriale de dimensiuni mari şi cele de subzistenţă şi a precizat că raportul are soluţii pentru toate „dosarele“ nerezolvate ale pieţei agroalimentare locale.

Raportul pe agricultură al comisiei prezidenţiale trasează o listă de nouă priorităţi printre care se numără garantarea securităţii şi siguranţei pe termen lung, conservarea şi protecţia solului şi a apei, consolidarea exploa­ta­ţiilor agricole, echilibrarea balanţei alimentare sau restrângerea sărăciei rurale severe.

Pentru asigurarea securităţii alimentare, raportul propune ca obiective dublarea randamentelor agricole în următorii zece ani dar şi un ritm de creştere similar pentru valoarea producţiei vegetale şi animale.

„Singura şansă a României pentru dezvoltarea agriculturii constă în alocarea masivă, dar raţională, dacă se poate optimă, de capital investiţional în infrastructura rurală, echiparea teritoriului agricol, modernizarea explotaţiilor agricole“, se arată în raportul întocmit de o echipă de experţi.

Documentul preşedinţiei este construit pe trei piloni: agricultură, alimentaţie şi mediu.

Agricultura locală este o afacere de 15-18 miliarde de euro an de an ce evoluează în principal în funcţie de condiţiile meteo iar această piaţă contribuie cu 6,5-7% la Produsul Intern Brut (PIB).

Economia agroalimentară din România este împărţită între agricultură (60,7%), industria alimentară (35,2%), industria tutunului (4%) şi piscicultură (0,1%).

 

Ponta: Dacă Băsescu s-a apucat de strategii agricole înseamnă că se pregăteşte pentru post de premier

Faptul că preşedintele Traian Băsescu s-a apucat de strategii agricole înseamnă că se pregăteşte pentru funcţia de prim-ministru, deoarece Preşedinţia nu are nicio legătură cu agricultura, a declarat premierul Victor Ponta, în replică la documentul lansat de Preşedinţie.

„Dacă pot să glumesc, dacă domnul preşedinte Băsescu s-a apucat de strategii agricole înseamnă că se pregăteşte pentru funcţia de prim-ministru, că nu are nicio legătură Preşedinţia cu agricultura“, a spus Ponta, citat de Mediafax, adăugând însă că nu vede posibilă o astfel de „rocadă“, în care Băsescu să fie prim-ministru, iar el să devină preşedinte.

 

„Sunt îngrijorat de liberalizarea achiziţiei de terenuri“

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că este foarte îngrijorat cu privire la liberalizarea achiziţiei de terenuri, deoarece este inechitabil ca fermierii români să intre în competiţie cu cumpărători străini din ţări cu agriculturi mult mai bine capitalizate.

„Am o mare îngrijorare cu liberalizarea achiziţiei de terenuri. Şi v-o spun nu dintr-un patriotism ieftin, dar ştiu că agricultura românească este mult mai decapitalizată decât altele şi, prin liberalizarea vânzării terenurilor, de fapt punem agricultorii români într-o competiţie neloială cu oameni care vin din agriculturi bine capitalizate, cu sisteme bancare în spatele lor. Problema pe care eu o semnalez nu este că ne cumpără străinii pământul, ci inechitatea.“

El a arătat, la dezbaterea de la Palatul Cotroceni organizată pentru lansarea strategiei pentru agricultură în 2014-2030, că, dacă în unele ţări UE mai vechi agricultorii primesc subvenţii de mai multe zeci de ani care sunt chiar şi de 400 euro pe hectar şi au şi un sistem bancar care îi sprijină, în România bancherii dau credite la achiziţia de terenuri numai dacă există şi garanţii de stat. Mediafax

 

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 02.07.2013