Eveniment

Becali a preluat Uzina Mecanica Dragasani

10.05.2004, 00:00 257



Patronul echipei de fotbal Steaua Bucuresti, Gigi Becali, impreuna cu Asociatia Salariatilor de la Uzina Mecanica Dragasani au cumparat pachetul integral de actiuni al fabricii de armament, valoarea tranzactiei fiind de circa 139 miliarde de lei. Potrivit Ministerului Economiei, suma include pretul pentru pachetul de actiuni, investitiile prevazute pentru dezvoltarea societatii in urmatorii cinci ani, investitii de mediu si capital de lucru. Gigi Becali, a declarat ca intentioneaza sa schimbe profilul societatii, fara sa precizeze care va fi viitorul obiect de activitate al uzinei din Dragasani. "Eu nu fac armament. O s-o reprofilez pe altceva, pentru ca n-am dat un euro pe ea, ca altii pe alte societati, si nu poate sa-mi impuna cineva ce sa fac cu ea. E proprietatea mea. Pe langa cele 130 de miliarde de lei pe care le-am platit, am preluat si datorii de 24 de miliarde de lei", a spus Becali. Uzina Mecanica Dragasani a fost lansata la privatizare in luna septembrie a anului trecut. Procedura selectata a cuprins mai multe etape, printre care negocierea pe baza de oferte finale si intocmirea de catre investitor a planului de afaceri pe cinci ani. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO