Eveniment

Boc atacă averile oamenilor de afaceri, singurii care pot scoate ţara din criză

Boc atacă averile oamenilor de afaceri, singurii care pot scoate ţara din criză
26.07.2010, 00:00 65

O nouă taxă, pe averile mari ale populaţiei, ar putea speria şimai mult capitalul local, după doi ani de criză în care majoritateaoamenilor de afaceri şi-au văzut averile înjumătăţite.
Prima propunere în acest sens a fost făcută la începutul anului decătre un deputat PSD, iar Guvernul a început să ia în calculaceastă variantă pentru a creşte încasările bugetare după ce înurmă cu o săptămână reprezentanţii Uniunii Naţionale pentruProgresul României (UNPR), partidul condus de Gabriel Oprea, audeclarat că a fost finalizat un proiect de lege privindintroducerea unei "taxe de solidaritate" de 1% pentru averile maimari de 450.000 de euro, incluzând aici locuinţe, terenuri,avioane, elicoptere sau ambarcaţiuni.
"Avem în analiză un proiect care porneşte şi de la propunerea UNPR(Uniunea Naţională pentru Progresul României - n. red.) pentruimpozitarea averilor mari. Foarte multe averi probabil nu suntimpozitate la valoarea reală. Propunerea UNPR este o bază depornire, există şi alte variante în lucru", a spus ieriprim-ministrul Emil Boc, la postul public de radio.
Propunerea a fost primită cu dezaprobare de către mediul deafaceri, care apreciază că o asemenea măsură ar putea speria şi maimult capitalul autohton, în condiţiile în care cei care au maimulte case le cumpără fie ca investiţie, fie pentru a le lăsamoştenire copiilor, acestea fiind două dintre principalele motivepentru care oamenii cumpără mai multe locuinţe. "Ideea de impozitpe avere este foarte comunistă, din antagonismul bogat - sărac.Normal că dacă împarţi populaţia în săraci 90% şi bogaţi 10% şi îiîntrebi pe săraci dacă vor să îi impoziteze suplimentar pe ceilalţivor spune că da. Capitalul este un animal fricos. Dacă îl sperii,fuge", spune avocatul Gabriel Biriş, managing partner al firmeiBiriş Goran.
Reprezentanţii UNPR spuneau că o asemenea taxă ar putea aduce între2 şi 3 miliarde de euro la bugetul de stat, în condiţiile în careeste luată în calcul şi taxarea cu 0,5% a bunurilor imobile a cărorvaloare individuală este mai mare de 300.000 de euro, precum şibunurile mobile a căror valoare individuală depăşeşte 50.000 deeuro.
Fondul naţional de locuinţe este de 8,3 milioane de unităţi. BNRevalua aceste proprietăţi la sfârşitul anului 2007, în plin boomimobiliar, la circa 270 de miliarde de euro, respectiv circa 32.000de euro per unitate. Între timp, valorile au scăzut cu circa40-50%, astfel că numărul caselor mai scumpe de 300.000 de europrobabil nu depăşeşte 2,3% din stoc. În aceste condiţii, ţinândcont de un stoc estimat de circa 200.000 de locuinţe mai scumpe de500.000 de euro, guvernul ar putea strânge anual venituri de peste1 miliard de euro din impozitarea acestor proprietăţi.
"Propunerea mi se pare o imbecilitate. În afara casei în care stai,restul sunt investiţii. Vor să impoziteze investiţiile? Care estesemnalul? Păi românii sunt tâmpiţi să mai încurajeze construcţia decase în acest caz? Pot merge să cumpere proprietăţi în Parisatunci", mai spune Biriş.
Cea mai mare dificultate pentru Guvern ar putea fi legată deevaluarea acestor averi, în condiţiile în care singurele informaţiiexistente sunt cele din declaraţiile de avere ale demnitarilor,precum şi datele raportate către administraţiile financiare.
"Nu am avut niciun fel de consultare pe această temă cureprezentanţii Guvernului. Mi se pare dificil şi ar fi o muncădestul de laborioasă. Există posibilitatea să fie făcute declaraţiide avere, ca în cazul demnitarilor. Altfel, din informaţiiledisponibile în momentul de faţă, sunt greu de adunat valorilepentru a calcula averea populaţiei. Proprietăţile sunt înregistratela fisc cu valori de impozitare, terenurile sunt înregistrate pesuprafeţe, în timp ce pentru maşini nu este trecută nicio valoare",explică Filip Stoica, preşedintele Asociaţiei Naţionale aEvaluatorilor din România (ANEVAR).
În cartiere precum Primăverii, Dorobanţi, Floreasca, ŞoseauaNordului sau chiar în cadrul apartamentelor din centrul Capitalei,în zona Unirii, sunt câteva mii de case şi apartamente al cărorpreţ depăşeşte pragul de 450.000 de euro. Toţi proprietarii acestorcase ar putea ajunge să achite o taxă de cel puţin 4.500 de euro pean, suplimentar impozitului pe proprietate, care a fost de asemeneamajorat recent pentru cei care deţin mai multe proprietăţi.
"Un om care deţine un apartament mai bun în Bucureşti este posibilsă aibă o avere de peste 450.000 de euro. Dar aceasta nu este oavere, este o necesitate. Este o discuţie de dragul discuţiei.Consider că îi va fi imposibil guvernului Boc să determine cine ceaveri are în România", spune omul de afaceri Ion Radulea,dezvoltatorul proiectului Sema Parc din Capitală.
Numeroşi oameni de afaceri şi-au plasat o parte din lichidităţi înproprietăţi imobiliare în perioada de boom a pieţei de real estate.Între timp, aceştia au de contabilizat scăderile în valoare ale proprietăţilor şi ar putea fi nevoiţi să achite şi taxe neluate încalcul. Fondatorul distribuitorului de medicamente Farmexpert aplasat 3 mil. euro pentru o vilă în centrul Capitalei, lângăGuvern, în timp ce mulţi avocaţi de business au căutat să îşicumpere apartamente în ansamblurile noi din zona de nord sau săconstruiască vile în localităţile din apropierea Bucureştiului. Cutoate acestea, multe dintre aceste proprietăţi erau cumpărate pefirme, tot din motive legate de fiscalitate.
"Nu ştiu câţi oameni cu mulţi bani au proprietăţi scumpe cumpărateîn nume propriu. Foarte multe proprietăţi erau cumpărate pe firme,pentru deducerea de TVA, pentru că "aşa era moda". Nici aşa nu erafoarte avantajos, deoarece impozitele pe proprietăţi sunt de 1,5%din valoare, astfel că pentru o casă de 450.000 de euro plăteaianual impozit de 6.750 de euro", explică Valentin Ilie, CEO alfirmei de consultanţă şi brokeraj imobiliar Coldwell BankerAffiliates of România.
Omul de afaceri George Copos se arată în schimb dornic să achite otaxă pe avere, în condiţiile în care este conştient că guvernultrece printr-un moment dificil, dar speră ca un asemenea impozit săîi ajute businessul din turism, ţinând cont că bucureştenii seîmpotmolesc la fiecare sfârşit de săptămână pe drumurile sprelitoral şi Valea Prahovei.
"Este adevărat că această taxă mă vizează direct, însă sunt deacord cu această măsură, pentru că în această perioadă de crizăeste nevoie de bani la bugetul statului. Motivul pentru care susţinaceastă taxă este acela că vreau să se construiască mai repedeautostrăzile ce duc la hotelul meu de la mare şi respectiv lahotelul de la munte din Poiana Braşov", a declarat Copos.
Omul de afaceri controlează grupul Ana Holding, cu afaceri de 60 demilioane de euro anul trecut.
Micii antreprenori nu sunt însă la fel de dornici de a mai cotizala guvern din propriul buzunar şi apreciază că activele ar putea fiînregistrate în taxe cu o fiscalitate mai redusă, cum să întâmplădeja cu maşinile second-hand aduse din vestul Europei.
"Deja pe teritoriul României circulă maşini înregistrate înBulgaria, iar cei care vor să-şi deschidă o afacere merg tot înBulgaria, pentru că taxele sunt mai mici. Asta se va întâmpla şi cuaverile persoanelor fizice, vor fi înregistrate în alte state",spune antreprenorul Cătălin Ungureanu, fondatorul companiei InoxStyle, care produce decora ţiuni din inox şi care anul trecut aavut o cifră de afaceri de peste 120.000 de euro.
Marius Ghenea, preşedintele companiei de distribuţie ITFitDistribution, apreciază însă că măsura taxerii averilor ar putearidica mari probleme în ceea ce priveşte evaluareaproprietăţilor.
"Nu mi se pare o decizie bună, pentru că există deja taxe pentruorice venit pe care îl realizăm, precum impozitul pe profit. Credcă această decizie va crea multe probleme cu privire la modul cumvor fi evaluate proprietăţile. Poate duce şi la corupţie", spuneGhenea.

George Copos, proprietar al Ana Holding: Susţinaceastă taxă pentru că vreau să se construiască mai repedeautostrăzile ce duc la hotelul meu de la mare şi respectiv lahotelul de la munte din Poiana Braşov
Ion Radulea, proprietar al Sema Parc: Un om caredeţine un apartament mai bun în Bucureşti este posibil să aibă oavere de peste 450.000 de euro. Dar aceasta nu este o avere, este onecesitate
Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of alRomânia: Nu ştiu câţi oameni cu mulţi bani au proprietăţiscumpe cumpărate în nume propriu. Foarte multe proprietăţi eraucumpărate pe firme, pentru deducerea de TVA
Marius Ghenea, preşedinte al FitDistribution: Numi se pare o decizie bună, pentru că există deja taxe pentru oricevenit pe care îl realizăm, precum impozitul pe profit. Cred că vorfi probleme la modul evaluării proprietăţilor
Catalin Ungureanu, fondatorul companiei InoxStyle: Deja pe teritoriul României circulă maşiniînregistrate în Bulgaria. Asta se va întâmpla şi cu averilepersoanelor fizice, vor fi înregistrate în alte state

AFACERI DE LA ZERO