Eveniment

Business MAGAZIN. Ce tactici economice aplică companiile româneşti în vremuri de criză?

Autor: Ioana Mihai-Andrei

12.11.2023, 13:31 285

Top managementul grupului Agricola a croit un plan concret încă de acum zece ani pentru a putea face faţă crizelor cu faţete multiple, aşa cum este cea cu care economia se confruntă în prezent. Concret, „este vorba de un set de indicatori la care am lucrat pentru ca firmele noastre să aibă un bilanţ echilibrat, o expunere rezonabilă la îndatorare, o rentabilitate minimă care să facă companiile noastre capabile să gestioneze şocuri multimple”, declară Grigore Horoi, preşedinte al grupul de firme Agricola.

 

Antitermic pentru febră, vitamine pentru imunitate şi antibiotic pentru infecţii. Aşa cum apelăm la tratamente pentru diferite situaţii de sănătate, şi companiile trebuie să aplice diverse măsuri pentru a menţine echilibrul financiar şi nu numai, în condiţii de piaţă aprige. „2023 este pentru firmele grupului nostru, ca de altfel pentru toată economia României, un an plin de provocări.

Se ştie foarte bine despre efectele crizei energetice, creşterea preţurilor la resursele de bază, incertitudinea şi teama legate de războiul din Ucraina, inflaţia care a erodat puterea de cumpărare a românilor, seceta, dezordinea din piaţa cerealelor şi, toate acestea, după criza Covid care practic a bulversat întreaga planetă.

Evident că gestionarea unei astfel de crize multiple nu este deloc simplă. Am elaborat programe adaptate la această situaţie şi am reuşit să gestionăm destul de bine provocările care ne-au stat şi încă ne mai stau în cale”, explică Grigore Horoi, care coordonează activitatea grupului cu activităţi în domeniul producţiei de carne de pui, ouă, mezeluri şi alimente semipreparate. Grupul, care reuneşte reuneşte firmele Agricola Internaţional, Salbac, Europrod, Avicola Lumina şi Aicbac, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1.128 milioane de lei, în creştere faţă de 820 de milioane de lei în 2021. Pentru 2023, bugetul prevede o cifră de afaceri de 1.216 miioane de lei, cu un profit de peste 60 de milioane de lei, în scădere faţă de anul trecut, când acest indicator s-a plasat la 111 milioane de lei.

Şi pentru că paza bună trece primejdia rea, rezultatele pe primele opt luni ale anului în curs sunt aliniate cu obiectivele setate pentru această perioadă; „realizăm în linii mari obiectivele de vânzări – cantitate şi cifră de afaceri – pe toate liniile de business sau categorii de produs, realizăm indicatorii de profitabilitate care să facă sustenabile afacerile noastre şi pentru viitor”, declară reprezentantul grupului. Lucrul acesta a fost posibil deoarece firmele din grup au fost pregătite din timp să facă faţă unor eventuale crize. „Sunt aproximativ zece ani de când, împreună cu colegii din top managementul firmelor din grupul Agricola, am stabilit un set de indicatori la care am lucrat pentru ca firmele noastre să aibă un bilanţ echilibrat, o expunere rezonabilă la îndatorare, o rentabilitate minimă care să facă companiile noastre capable să gestioneze şocuri de natura celor amintite”, afirmă Grigore Horoi.

Business MAGAZIN. Ce tactici economice aplică companiile româneşti în vremuri de criză?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO