Eveniment

COD ROŞU de viscol pentru şase judeţe

COD ROŞU de viscol pentru şase judeţe

Autor: Livia Ispas

29.01.2014, 13:12 2743

Potrivit avertizării nowcasting cod roşu de viscol, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, în judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 85 de kilometri pe oră, ninsoare abundentă, zăpadă puternic viscolită şi troienită, vizibilitatea fiind redusă spre zero.

ANM a precizat că până la ora 12.00, în zonele avertizate, vântul şi ninsoarea au fost în intensificare progresivă.

Cele şase judeţe vor fi sub avertizare codul roşu de viscol de la ora 15.00 până la ora 22.00.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat anterior că probabilitatea ca, miercuri după-amiază, să fie emis cod roşu de ninsori şi viscol pentru anumite zone este foarte mare.

El a amintit, într-o discuţie cu premierul Victor Ponta, aflat la sediul ANM, că pentru emiterea unui cod roşu este necesar să fie îndeplinite trei condiţii, şi anume ca stratul de zăpadă să fie de cel puţin 50 centimetri, intensitatea căderii zăpezii să fie de peste 10-15 cm/oră, iar viteza vântului să depăşească 80-90 km/oră.

Membrii comandamentului pentru situaţii de urgenţă se vor reuni la ora 15.00, fiind posibil ca starea de alertă să fie extinsă şi pentru alte judeţe afectate în mod deosebit de intemperii, a anunţat premierul Victor Ponta

Starea de alertă va fi declarată pentru judeţele care urmează să fie atenţionate prin cod roşu.

Luni, membrii comandamentului de urgenţă au decis starea de alertă în Buzău, Brăila şi Vrancea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO