Eveniment

Comisia Europeană refuză să finanţeze dezvoltarea sectorului de irigaţii prin PNRR. „Suma alocată prin PNRR, de 4 mld. euro, era o şansă unică ca România să beneficieze de o infrastructură solidă de irigaţii timp de 100 de ani“

Comisia Europeană refuză să finanţeze dezvoltarea sectorului de irigaţii prin PNRR. „Suma alocată prin PNRR, de 4 mld. euro, era o şansă unică ca România să beneficieze de o infrastructură solidă de irigaţii timp de 100 de ani“

Autor: Florentina Niţu

08.05.2021, 10:35 10449

Sectorul agricol al României beneficiază de fonduri imense de la UE ♦ În 2020, din cauza secetei pedologice care a afectat culturile vegetale, fermierii au fost despăgubiţi cu 930 mil. lei, în timp ce în infrastructura de irigaţii s-au investit numai 290 mil. lei ♦ În perioada 2014 – 2020, România a avut la dispoziţie 1 mld. euro pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii, astfel încât suprafaţa irigabilă să ajungă la 2 mil. ha. În 2020, efectiv s-au irigat 500.000 de hectare, un sfert din suprafaţă.

Banii prin Planul Naţio­nal de Redresare şi Re­zilienţă (PNRR) pentru ifrastructura principală de irigaţii ar fi putut fi o şansă unică pentru România să îşi asigure producţiile vegetale pentru următorul secol, consideră repre­zentanţii companiilor din sectorul agricol. Cu toate acestea, PNRR este gândit ca un plan de ieşire din criză şi Comisia Europeană nu este de acord să includă investiţiile în sisteme de irigaţii în proiectele finanţate.

„Suma alocată prin PNRR, de 4 miliarde de euro, era o şansă unică ca România să beneficieze de o infrastructură solidă de irigaţii timp de 100 de ani. Dacă pierdem aceşti bani vom avea nevoie de 40 de ani să reabilităm infrastructura de irigaţii, pentru că decidenţii politici sunt «specialişti în asistenţă tehnic㻓, spune Gheorghiţă Corbu, proprietar al Legam Agro, care se ocupă de cultivarea cerealelor în judeţul Constanţa.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO