• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Eveniment

Construcţiile îşi continuă redresarea, exporturile şi industria avansează moderat, iar inflaţia rămâne în teritoriu negativ

Construcţiile îşi continuă redresarea, exporturile şi industria avansează moderat, iar inflaţia rămâne în teritoriu negativ

Autor: Andreea Neferu, Iulian Anghel

13.10.2015, 00:06 983
Exporturile şi industria au avut scăderi de două cifre în august faţă de iulie - însă în august acestea cad mereu -, dar, an la an, sunt pe creştere, în vreme ce construcţiile, grav lovite în criză îşi continuă redresarea sprijinite de construcţiile de infrastructură. Acesta este tabloul unei părţi a economiei de la care se aşteaptă în acest an un avans de 3,5 – 4%, aşa cum este el creionat de datele Institutului de Statistică (INS) publicate ieri.

În primele opt luni din an volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de perioada similară a anului trecut cu 11,1% (serie brută) şi cu peste 5% în august faţă de iulie, indicând o revenire a sectorului după ani întregi de cădere. În aceeaşi vreme, industria avansează, deşi în ritmuri mai mici decât în anii trecuţi.

 

Industria

Producţia industrială a crescut în ianuarie – august comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent cu 2,9%. A crescut de asemenea, în august cu 6% faţă de august 2014, dar a scăzut neaşteptat cu 18,4% faţă de iulie. Este aceeaşi mişcare ce se înregistrează şi în cazul exporturilor care au crescut cu 5,4% în primele opt luni din an comparativ cu perioada similară din 2014, dar au scăzut cu 22,3% în luna august faţă de luna iulie. Or, cele două, industria şi exporturile sunt strâns legate între ele pentru că industria realizează cea mai mare parte a exporturilor. Nu avem în exporturi cuantificat nici „efectul Volskwagen“ care ar putea atârna greu în balanţă având în vedere că exporturile de componente auto către Germania reprezintă 1% din PIB şi 2,9% din exporturile totale. În judeţele Arad şi Timiş de exemplu, primii cinci mari exportatori sunt din sectorul componentelor auto, iar în Sibiu şi Braşov patru din cinci exportatori vin din aceeaşi industrie. Deocamdată însă, din datele indicate de INS rezultă că industria este susţinută tocmai de industria prelucrătoare, care a consemnat un avans de 3,5% în primele opt luni, an/an, şi de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu un plus de 1,9%. În schimb, industria extractivă a scăzut cu 9,2%, pe fondul greutăţilor cu care se confruntă sectorul în întreaga lume.

În august, producţia s-a contractat însă cu 18,4% faţă de iulie, serie brută, ca efect al scăderii tuturor celor trei sectoare industriale. Industria prelucrătoare s-a contractat cu 20,5%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a redus cu 1,1%, iar industria extractivă cu 0,2%.

 

Exporturile

În aceeaşi vreme, potrivit datelor INS, exporturile au scăzut în august cu un ritm lunar de 22,3%, până la 3,9 mld. euro, nivelul minim din ultimele opt luni. Şi impor­turile s-au redus cu 15,9% în august, până la 4,7 miliarde de euro.

În primele opt luni exporturile au crescut cu 5,4% comparativ cu perioada similară a lui 2014 (până la 35,9 mld. euro), iar importurile s-au majorat cu 7,4% an/an, până la 40,7 mld. euro. În ianuarie - august deficitul balanţei comerciale a fost de 4,8 miliarde de euro, cu cu 25,4% mai mare comparativ cu perioada similară a anului 2014. Până în prezent deficitul de cont curent a fost ţinut în frâu graţie excedentului înregistrat de exportul de servicii (un plus de 3,6 mld. euro în primele şapte luni din an).

„Exporturile şi importurile ar putea creşte cu ritmuri medii anuale de 6,6%, respectiv 9,1% în intervalul 2015 - 2017. Ne aşteptăm la deteriorarea cererii externe nete pe termen mediu“, spune Andrei Ră­du­les­cu, senior economist al Băncii Trasilvania.

 

Preţurile

Preţurile de consum au crescut cu 0,26% în septembrie faţă de august împinse din spate de mărfurile alimentare, care au crescut cu 0,9%. Rata anuală a inflaţiei a fost în septembrie de -1,7%, acelaşi nivel ca în iulie, după ce czuse la – 1,9% în august.

Cel mai mult s-au scumpit în septembrie faţă de august  cartofii, cu 21,3%, legumele şi conservele din legume (+7,9%), ouăle (+4,15%). Cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu 1,8%.

BNR a revizuit în jos, la începutul lunii august, prognoza pentru rata anuală a inflaţiei, la -0,3% pentru finele acestui an şi la 0,7% până la sfârşitul anului viitor.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055