Eveniment

Corporate Intelligence Agency: Durata medie de identificare a unei fraude în companiile din România depăşeşte 1 an

Corporate Intelligence Agency: Durata medie de...

Autor: Dorin Oancea

15.12.2021, 10:02 99

Durata medie de identificare a unui fraude în companiile din România este de peste 1 an de la momentul săvârşirii acesteia, potrivit unei analize a Corporate Intelligence Agency, companie de management al riscului din mediul de afaceri .

Un raport ACFE (Association for Certified Fraud Examiners) apreciază această perioadă la 14 luni la nivel mondial.

Pe de altă parte, din perspectiva Codului Muncii din România, angajatorii au la dispoziţie un termen de doar 6 luni pentru aplicarea oricărei sancţiuni disciplinare, inclusiv concedierea angajatului, sub efectul prescrierii după depăşirea perioadei.

În acest context, implementarea în companii a unor măsuri de prevenţie a fraudei, concomitent cu derularea de interviuri de profiling pentru angajaţi, pentru a stabili înclinaţia acestora către fraudă, pot constitui unele dintre cele mai importante măsuri de limitare a fraudei interne în companii. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile celei de-a doua ediţii a evenimentului „Annual Fraud Conference – Fraud Trends and Current Challenges” desfăşurată de firma de avocatură Noerr, în parteneriat cu Corporate Intelligence Agency.

„Organizaţiile, indiferent de dimensiune şi industria în care activează, trebuie să trateze cu seriozitate fenomenul fraudei interne şi să treacă dincolo de a încadra frauda la costuri operaţionale normale, evitând situaţia, deloc eficientă, de a acţiona reactiv şi a direcţiona bugete generoase către măsuri de reacţie, în locul unor strategii de prevenţie, mai eficiente”, spune Gabriel Zgunea, CEO Corporate Intelligence Agency, menţionând că, de multe ori, managementul unei companii nici nu ştie cum să reacţioneze într-o astfel de situaţie şi preferă să treacă cu vederea cazurile de fraudă, gândindu-se, totodată, la potenţiale prejudicii de imagine care ar putea rezulta din devoalarea fraudelor.

„Odată depistată o situaţie de acest gen, sau în cazul în care există suspiciuni de fraudă, companiile trebuie să apeleze la firme specializate în investigarea fraudei, la firme de avocatură care pot rezolva acest tip de problemă, oferă consultanţă şi întreprind acţiuni în legătură pentru limitarea prejudiciilor, identificarea celor implicaţi în fraudarea companiei, pentru a evalua şi dispune măsurile pentru limitarea răspunderii legale a companiei”, spune Alexandru Ene-Drăgan, Partner, Head of Compliance & Litigation, Noerr.

Pentru a preveni şi depista cazurile de fraudă, companiile trebuie să investească în personal specializat, cu competenţe în perfecţionarea sistemelor de compliance şi securitate a datelor, respectiv a sistemelor informatice. O creştere minimă de circa 30% a bugetului dedicat acestui aspect poate fi suficientă pentru a limita potenţialul de fraudă internă în organizaţii. Totodată, zona de profiling, ce presupune realizarea profilului angajaţilor, pentru a stabili înclinaţia acestora către fraudă, pentru detectarea comportamentului simulat, a indicatorilor paraverbali, pentru aflarea mai multor informaţii despre angajaţi, despre competenţele, motivaţiile şi caracterul acestora, capătă un interes tot mai mare din partea companiilor, ai căror manageri realizează beneficiile unui astfel de instrument. Iar în contextul creşterii cazurilor de fraudă, specialiştii recomandă apelarea la astfel de resurse, încă din faza de angajare de personal.

O altă concluzie importantă a conferinţei din acest an ţine de necesitatea elaborării şi implementării de proceduri clare pentru descurajarea fraudei încă din faza de prevenţie, de rapiditate în reacţie, atunci când se companiile se confruntă cu fraude interne, dar şi de training pentru proprii angajaţi, despre ce ar trebui sa facă în cazul în care observă situaţii neconforme sau au informaţii despre scheme de fraudare în companiile în care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO