Eveniment

Creşterea taxelor, soluţie pentru infrastructura din Bucureşti

Creşterea taxelor, soluţie pentru infrastructura din Bucureşti

Autor: Adelina Mihai

13.06.2012, 00:04 339

Infrastructura este principalul aspect care face din Bucureşti un oraş neatractiv, iar una dintre soluţiile pentru rezolvarea problemelor generate de aglomeraţia din Capitală o reprezintă reducerea numărului de autovehicule.

"În momentul de faţă în Bucureşti sunt foarte multe familii care au câte două sau trei maşini, pentru că au această posibilitate. Cred că o soluţie pentru traficul din Capitală ar putea fi reducerea numărului de maşini, lucru care nu se poate face decât prin taxe. Iar banii respectivi ar trebui folosiţi pentru îmbunătăţirea infrastructurii, a situaţiei locurilor de parcare şi pentru mărirea zonelor pietonale din oraş.

E o reţetă aplicată, care ar putea crea efectul invers: oamenii vor începe să folosească mai mult autobuzele pentru că nu mai stau două ore în trafic, pot citi o carte în autobuz şi economisesc şi banii de benzină", a spus Vlad Bog, directorul de resurse umane al Microsoft România. El a mai amintit şi de iniţiativa benefică de introducere a autobuzelor pentru turul Bucureştiului, care însă a avut un feedback destul de negativ, pentru că preţul plătit este scump, iar turiştii nu au ghid audio care să le explice ceea ce vizitează, plus că plimbările se fac pe trasee destul de aglomerate.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO