Eveniment

Criză politică în Moldova: Dorin Recean, consilierul pe Securitate al preşedintelui Maia Sandu a fost desemnat premier al Republicii Moldova, după ce în urmă cu câteva ore Natalia Gavriliţa şi-a dat demisia: „Suntem în cel mai înalt risc de provocări”

sursă foto: mediafax.ro

sursă foto: mediafax.ro

Autor: Mediafax

10.02.2023, 16:41 505

Republica Moldova este, de la al doilea război mondial până în prezent, „ în cel mai înalt risc de provocări” şi este nevoie de consolidarea sectorului de securitate, spune premierul desemnat al R. Moldova, Dorin Recean.

„Voi purcede imediat la formarea garniturii guvernamentale şi acţiunile care sunt necesare pentru implementarea programului de guvernare. Vom purcede imediat la acţiuni pe trei dimensiuni, cele mai importante. Primul este ordinea şi disciplina în instituţii, Instituţiile trebuie să deservească cetăţeni, trebuie să deservească mediul de afaceri. Da, există rezistenţă, dar o vom depăşi. A doua acţiune de intervenţie rapidă este să avem o nouă viaţă pentru economie. Aceasta înseamnă să oferim mai multe resurse accesibile, în special pentru investiţiile în domeniul de afaceri, în IMM-uri. Asta e calea să avem locuri de muncă, salarii mai nari şi să creem bunăstare pentru fiecare dintre noi”, spune Dorin Recean.

El a precizat că cea de-a treia direcţie este pacea şi stabilitatea.

„Trebuie să conştientizăm că de la al doilea război încoace suntem în cel mai înalt risc de provocări. Avem nevoie să consolidăm sectorul de securitate în aşa fel încât toată lumea să se simtă în siguranţă. Dominanta programului de guvernare este integrarea europeană. trebuie să accelerăm procesul de armonizare a lkegislaţiei şi să implementăm toate condiţionalităţile”, a încheiat Recean.

Preşedintele Maia Sandu l-a desemnat vineri pe Dorin Recean pentru postul de premier al Republicii Moldova, după demisia Nataliei Gavriliţa.

Dorin Recean a fost până în prezent consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul apărării şi securităţii naţionale şi secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

Între 2012 şi 2015, acesta a fost ministru de Interne, iar între 2010 şi 2012 viceministru al Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor.

Natalia Gavriliţa şi-a anunţat vineri demisia din funcţia de premier.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO