Eveniment

Cursurile vor fi suspendate şi marţi în şcolile din mediul rural din Galaţi şi Vaslui

Cursurile vor fi suspendate şi marţi în şcolile din...

Autor: Ovidiu Matache, Theodor Istrate

18.01.2016, 17:50 77

Inspectorul şcolar general al ISJ Galaţi, Mioara Enache, a declarat, luni după-amiază, că nu se vor ţine cursuri nici marţi în unităţile de învăţământ din mediul rural din judeţ, având în vedere starea drumurilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Sunt în continuare probleme pe unele drumuri şi nu putem risca să plece copiii cu microbuzele către unităţile de învăţământ din mediul rural. Vântul am înţeles că bate cu putere încă şi nu se ştie dacă se va putea circula mâine în condiţii bune. Nu vrem să existe probleme în timpul transportului copiilor", a spus Mioara Enache.

Ea a precizat că în toate unităţile şcolare din municipiile Galaţi şi Tecuci şi din oraşele Bereşti şi Târgu Bujor se vor desfăşura marţi cursuri.

În judeţul Galaţi, în mediul rural sunt aproximativ 110 unităţi de învăţământ cu aproximativ 5.000 de elevi şi preşcolari.

Şi în judeţul Vaslui, cursurile vor fi suspendate şi marţi în toate unităţile de învăţământ din mediul rural, din cauza viscolului şi a temperaturilor scăzute.

Autorităţile au decis, luni după-amiază, să menţină închise toate cele peste 600 de grădiniţe şi şcoli din judeţ, inclusiv pe cele din oraşul Murgeni.

Totodată, elevii care fac naveta din mediul rural la liceele din Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti vor putea lipsi de la cursuri, urmând ca absenţele să le fie motivate, au anunţat oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui.

”Codul de vânt puternic a fost prelungit şi pentru mâine (n.r.- marţi) în judeţul Vaslui, când, de asemenea, se anunţă şi temperaturi foarte scăzute. În consecinţă, am decis să menţinem aceeaşi situaţie ca şi astăzi (n.r.-luni) pentru că sunt mulţi elevi şi preşcolari care nu pot veni la cursuri la şcolile din centru de comună”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Potrivit sursei citate, cursurile au fost suspendate, luni după-amiază, şi la Liceul ”Anghel Rugină” Vaslui, unitate la care, în a doua parte a zilei, învaţă foarte mulţi elevi care fac naveta.

Cursurile au fost suspendate luni, din cauza vremii, în toate şcolile din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Tulcea şi Vrancea.

De asemenea, luni au fost suspendate parţial cursurile în alte nouă judeţe, respectiv: Vaslui (unităţile de învăţământ din mediul rural); Brăila (şcolile din mediul rural şi din oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei); Galaţi (toate unităţile de învăţământ din mediul rural); Constanţa (toate unităţile de învăţământ din judeţ, cu excepţia celor din municipiile Constanţa, Medgidia şi Mangalia); Dâmboviţa (15 unităţi de învăţământ); Olt (27 de unităţi de învăţământ); Argeş (şase unităţi de învăţământ din localităţile Ungheni, Ciomăgeşti, Uda, Moşoaia şi Băbana); Alba (o unitate de învăţământ din satul Tonea, comuna Săsciori); Harghita (o unitate de învăţământ).

Potrivit prevederilor legale, suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv a anului şcolar. Aceste măsuri se stabilesc prin decizie a Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, a precizat Ministerul Educaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels