Un plus de 124 de mil. lei (25 mld. euro) au însemnat împrumuturile noi în 2020, ceea ce a dus datoria publică totală a statului la 498 mld. lei, echivalent a 47,7% din PIB.
Datele Ministerului de Finanţe arată că datoria publică a crescut în 2020 cu 33% faţă de cea înregistrată în 2019, de la 373 mld. lei la 498 mld. lei.
Saltul datoriei este uriaş, iar dacă Comisia Europeană anticipa acum un an că datoria publică a României va ajunge la 90% din PIB la orizontul lui 2030 (din cauza legii pensiilor şi a majorărilor agresive de salarii publice), acum acest orizont se apropie.
Statul s-a îndatorat în 2020 cu 124 mld. lei (25,3 mld. euro), o sumă mai mare cu 5 miliarde de euro decât cea pe care o primea România în urmă cu 12 ani de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană şi care a fost considerată, la acea vreme, o valoare ce nu va putea fi vreodată suportată în viitor.
Datoria creşte pentru că deficitul bugetar a fost de 102 mld. lei, echivalentul a 9,9% din PIB. Anul acesta este prevăzută o rearanjare fiscală, cu un deficit în scădere până la 7,1% din PIB.
Opoziţia acuză guvernul că a alcătuit un buget „de austeritate“, bugetarii protestează că li s-au îngheţat salariile, iar susţinerea guvernului în parlament este destul de subţire.